Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Doar 3 centrale termice pe biomasă din Moldova sunt asigurate cu biocombustibil pentru sezonul de încălzire

17 Nov. 2022, 08:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
17 Nov. 2022, 08:26 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Un control din oficiu la cele 320 de centrale termice pe biomasă din Republica Moldova a scos la iveală că 69 dintre acestea sunt nefuncționale sau sunt cu probleme tehnice, se menționează într-o decizie a Comisiei parlamentare administrație publică. Aceasta reprezintă mai mult de 21 la sută din centralele termice din Republica Moldova, ce funcționează pe biomasă, transmite Mold-street.com. 

Doar 3 centrale sunt asigurate cu biocombustibil pentru sezonul de încălzire

Totodată, cu suportul PNUD Moldova, a fost contractat un expert care a efectuat o evaluare în teritoriu a gradului de funcționalitate a centralelor termice și pregătirea lor pentru sezonul de încălzire.

Astfel, din 49 de centrale termice inspectate doar 37 sunt funcționale din punct de vedere tehnic și doar 3 dintre acestea sunt asigurate cu biocombustibil pentru sezonul următor de încălzire. Adică mai puțin de 7% din centralele termice inspectate.

Deficit de materie primă

În cadrul unor audieri, producătorii de biocombustibil au relatat că domeniul biocombustibilului solid în Republica Moldova este axat, în proporție de 80%, pe materia primă din coajă de floarea soarelui.

În același timp în ultima perioadă prețul biocombustibilului a crescut considerabil datorită creșterii prețului la materia primă și a costurilor mari de producere și de întreținere a instalațiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ca urmare a crizei energetice și scumpirii gazelor naturale și a energiei electrice, s-a atestat și o cerere în creștere semnificativă de biocombustibili solizi și prin urmare, producătorii de peleți și bricheți se confruntă cu un deficit de materie primă.

Un studiu cu privire la potențialul de materie primă din municipiul Chișinău, realizat de Asociația producătorilor de peleți și bricheți, relevă că potențialul asociației spații verzi este de 40 de tone de biomasă anual. Dar din acest volum se valorifică doar materialul lemnos, ceea ce reprezintă 20 la sută din volumul total de biomasă.

În plus se constată că producătorii de biocombustibil nu sunt în stare să asigure condițiile contractuale pentru a presta cantitatea necesară de biocombustibil solid către consumatori. Motivul invocat este lipsa materiei prime sau refuzul de a o comercializa, de către cei ce dispun de biomasă.

Soluții și recomandări

Comisia parlamentară administrație publică a mai constatat o comunicare insuficientă dintre autorități, producători și comsumatori de bioconbustibil în vederea creării condițiilor necesare pentru asigurarea funcționării centralelor termice până la începerea sezonului de încălzire

La fel se atestă un grad sporit de uzură tehnică și fizică a centralelor termice, în special ale celor ce funcționează pe bază de paie, o lipsă de agenți economici și specialiști care să deservească centralele termice, dar și lipsa pieselor de schimb pentru acestea.

Pentru a stimula dezvoltarea sectorului Comisia a recomandat Guvernului să propună măsuri de sprijin financiar și compensare a cheltuielilor pentru biocombustibil a utilizatorilor centralelor termice pe biomasă pentru sezonul de încălzire 2022-2023; să instituie un mecanism de subvenționare a producătorilor de biocombustibil solid prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură; să elaboreze politici publice în vederea promovării creșterii culturilor energetice.

De asemenea a fost recomandat să fie asigurată reacreditarea și funcționarea Laboratorului de biocombustibili solizi din cadrul Parcului inovațional al Universității Agrare de Stat din Moldova, care este singurul laborator din Republica Moldova care dispune de echipament performant, capabil să testeze parametrii fizici și chimici ai biocombustibililor.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 11:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 11:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Peste 3.000 de camioane au traversat în ultimele 24 de ore punctele vamale ale Republicii Moldova, în ambele direcții. Traficul este în creștere din cauza exporturilor de cereale, a schimbării rutelor comerciale și a numărului mai mare de transporturi de mărfuri din Ucraina care tranzitează țara noastră, anunță Serviciul Vamal (SV).

Pentru a evita cozile la frontieră, autoritățile le recomandă transportatorilor să aleagă punctul de trecere în funcție de traseu și de tipul mărfurilor transportate. Cei care merg spre Leușeni–Albița sau Sculeni–Sculeni cu camioane goale pot opta, în funcție de itinerar, pentru punctele de trecere Cahul–Oancea sau Costești–Stânca.

În cazul camioanelor care transportă marfă, alegerea traseului depinde și de controalele necesare. De exemplu, dacă mărfurile trebuie să treacă prin verificări fitosanitare sau sanitar-veterinare, transportatorii trebuie să aleagă un punct vamal unde sunt disponibile aceste servicii. Totodată, prin Cahul–Oancea pot ieși din țară camioanele încărcate cu mărfuri ale companiilor care au statut de operator economic autorizat (AEO).

Pentru a reduce timpul de așteptare la Costești–Stânca, transportatorii pot folosi sistemul de programare electronică BQS. Acesta le permite să își planifice din timp plecarea de la depozit și sosirea la frontieră.

SV recomandă și folosirea sistemului NCTS, prin care declarația de tranzit poate fi completată și transmisă electronic înainte ca camionul să ajungă la frontieră. În acest fel, autoritățile vamale pot primi din timp informațiile necesare pentru pregătirea formalităților.

De asemenea, transportatorii pot depune în avans declarația sumară de intrare în Uniunea Europeană (ENS), inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova, dacă au acces la sistemele informatice necesare. Această declarație este obligatorie pentru intrarea mărfurilor în UE și trebuie depusă separat de declarația de tranzit prin NCTS.

Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomandă transportatorilor să își împartă cursele pe zile și intervale orare diferite și să verifice situația traficului înainte de plecare. De asemenea, pregătirea din timp a documentelor necesare poate grăbi trecerea frontierei.

SV menționează că ține legătura cu autoritățile din România pentru a coordona activitatea la punctele de trecere. În posturile cu trafic intens a fost suplimentat personalul, iar cele două părți caută soluții pentru a procesa mai repede camioanele și a folosi cât mai eficient infrastructura existentă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!