Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

DOC Guvernarea vrea să dezvolte Moldova cu inteligența artificială: Poate avea impact profund asupra economiei

23 Feb. 2024, 11:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
23 Feb. 2024, 11:12 // Actualitate //  Victoria Laur

Guvernarea de la Chișinău vrea să utilizeze inteligența artificială (IA) pentru a dezvolta Moldova. „Cartea Albă” privind guvernanța datelor și IA urmează să fie aprobată de către cabinetul de miniștri.

Documentul a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova (MDED), fiind consultați oamenii de afaceri, instituțiile publice, specialiștii în tehnologii informaționale, mediul academic și alți responsabili.

„Concluziile exprimate în Cărțile Albe se bazează pe o evaluare anterioară a documentelor de politici publice, a rapoartelor și analizelor disponibile publicului larg, precum și a cadrului normativ și de politici la nivel național și internațional, referitor la guvernanța datelor și IA. În elaborarea Cărții Albe au fost luate în considerare recomandări concrete formulate de organizațiile internaționale, special pentru cazurile în care statele demarează procese de dezvoltare a documentelor de politici în acest domeniu”, se arată în metodologia documentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autorii documentului notează că dezvoltarea inteligenței artificiale din ultimii doi ani poate genera o nouă revoluție tehnologică, aduce impact educației, medicinei, culturii, agriculturii, eficienței guvernamentale și productivității în antreprenoriat.

„Cartea Albă reprezintă instrumentul preliminar prin care acțiunile instituțiilor guvernamentale se vor alinia, conecta și intensifica pentru a produce rezultate, conturate ulterior într-un document de politici național, plan de acțiuni și cadru de guvernanță asumat la nivel politic. (…)

Implementarea tehnologiilor de IA poate avea un impact profund asupra economiei Republicii Moldova. Măsura exactă a creșterii PIB-ului datorată tehnologiilor de IA depinde de mai mulți factori, inclusiv de nivelul de adoptare a IA, de investițiile în cercetare și dezvoltare, de infrastructura existentă și de capacitatea forței de muncă de a se adapta la noile tehnologii”, precizează autorii Cărții.

Se estimează că până în 2030 circa 70% din companii vor utiliza cel puțin o tehnologie de inteligență artificială. Tehnologia va genera cu aproximativ 1,2% creșterea anuală a PIB-ului global. Astfel, autoritățile consideră că, în contextul procesului de aderare la UE, Moldova trebuie să își adapteze reglementările în domeniu, pentru a fi pregătită de schimbările în domeniul tehnologiilor informaționale care se vor produce la nivel global.

Cartea Alba Privind Guvernanta și IA by Realitatea.md on Scribd

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 16:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
28 Oct. 2026, 16:06 // Societate //  Victoria Laur

Agricultorii din mai multe raioane urmează să protesteze joi. Membrii asociației „Forța Fermierilor” susțin că așteaptă aprobarea în Parlament a legii privind licențierea cerealelor și îi răspund lui Vasile Tofan, care a declarat la ședința Guvernului că reprezentanții ramurii ar fi amenințat cu blocarea vămilor.

Tehnica agricolă va fi scoasă în stradă de fermieri din Fălești, Leova, Cahul și Criuleni. În același timp, ei amintesc autorităților că au avut și alte revendicări, pe lângă licențierea cerealelor.

„Să nu uităm că agricultorii au avut și alte revendicări. Nu am auzit nimic despre intenția blocării punctelor vamale, mai ales că ele și așa, din păcate, sunt blocate cu rânduri de câțiva kilometri de camioane, lucru, care scumpește semnificativ logistica și se reflectă în micșorarea prețurilor de achiziții pentru producătorii agricoli. Nu excludem că vor avea loc proteste și în alte raioane”, afirmă reprezentanții asociației „Forța Fermierilor”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, membrii asociație notează că „apreciază poziția Guvernului privind prelungirea mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, fie și expusă în cel al doisprezecelea ceas”. Aceștia afirmă că importul a 200.000 – 300.000 de tone de cereale și oleaginoase nu vor ajuta producătorii ucraineni, dar vor pune presiune pe agricultorii micro, mici și mijlocii din Moldova.

De asemenea, fermierii menționează că nu există riscul scumpirii produselor alimentare de prima necesitate din cauza licențierii, „întrucăt prețurile interne de achiziționare a grâului, porumbului și floare soarelui s-au micșorat comparativ cu anul trecut”.

VIDEO Licențierea cerealelor, prelungită. Tofan se adresează Forței Fermierilor: Sunt interese mai largi în țara asta