Guvernul va permite autorităților locale să redistribuie banii, ca să achite salariile cadrelor didactice. Derogări de la Regulamentul privind finanțarea în bază de cost standard per elev a instituțiilor de învățământ primar și secundar urmează să fie aprobate de cabinetul de miniștri.
Reglementările prevăd că autoritățile publice locale „pot redistribui între instituțiile de învățământ primar și secundar economiile identificate la cheltuieli de personal pentru acoperirea insuficienței atestate în instituțiile deficitare”.
Banii vor putea fi repartizați instituțiilor de învățământ primar și secundar care atestă insuficiență la plata salariilor. Măsuri similare vor fi aplicate și pentru instituții preșcolare. Totodată, școlile și grădinițele vor putea redistribui propriile economii, iar banii vor fi cheltuiți prioritar pentru plata lefurilor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Măsurile propuse urmăresc utilizarea eficientă și flexibilă a resurselor bugetare existente, fără a genera cheltuieli suplimentare pentru bugetul de stat, contribuind la asigurarea aplicării cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar și la prevenirea apariției restanțelor la plata salariilor”, se arată în nota informativă a proiectului,
Profesorilor li s-au promis lefuri mai mari, în contextul elaborării legii salarizării. Deși majorările urmau să fie aplicate din septembrie, Guvernul a recunoscut că nu are suficienți bani și a promis compensații unice.


