Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

DOC Maria Olari scapă „basma curată”, după ce a făcut-o cu „ou și oțet” pe mama lui Igor Dodon

05 Oct. 2022, 16:29
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
05 Oct. 2022, 16:29 // Politica //  Realitatea.md

„Activista” Maria Olari, care a atacat-o verbal pe Galina Dodon, mama inculpatului Igor Dodon, la una din audierile de la Procuratura Anticorupție, a scăpat „basma curată”, iar poliția a refuzat să-i fie aplicată vreo măsură contravențională. Despre acest lucru a anunțat astăzi, 5 octombrie, socialistul Igor Dodon, învinuit în două dosare penale pe cel puțin cinci capete de acuzare.

Dodon afirmă că, organele de drept nu au găsit niciun semn de infracțiune în acțiunile ei.

„Linșajul mediatic și atacul verbal violent la care a fost supusă mama mea în incinta Procuraturii Anticorupție este considerat normal de către organele de drept, care nu au găsit niciun semn de infracțiune aici. Deci orice cetățean poate fi umilit public în incinta Procuraturii sau CNA, fără a putea fi apărat prin lege? Este clar că acest atac a fost nu doar tolerat în incinta Procuraturii Anticorupție, dar și înscenat de procurorii pe caz, agresoarea Maria Olari fiind înștiințată din ajun despre vizita mamei mele. Și e trist că șefa Procuraturii Anticorupție, doamna Dragalin, a început cariera sa prin mușamalizarea acestui caz rușinos, care nu-i face bine nici moral, nici profesional”, se arată în anunțul lui Dodon.

Dodon mai spune că, „organele de drept au comis un nou precedent, care va avea efectul de bumerang împotriva celor care acum sunt la putere și în funcții, dar peste o vreme nu vor mai fi”.

„Să nu fie de mirare dacă prin ceva similar vor trece și cei care acum sunt la guvernare, iar furia poporului se va năpusti peste ei. Acest precedent nu le va permite să invoce legea, fiindcă ei înșiși își bat joc azi de ea și o anulează”, se mai arată în postarea lui Dodon.

Amintim că, la 10 august curent, Maria Olari, a atacat-o verbal pe mama lui Igor Dodon, în timp ce se afla la Procuratura Anticorupție, unde era așteptată la audieri de către procurori. Atunci, Dodon a acuzat-o pe șefa statului, Maia Sandu că s-ar face vinovată de cele întâmplată și că ar fi fost o comandă a ei.

Maia Sandu a condamnat ulterior cele întâmplate cu mama lui Igor Dodon și a negat acuzațiile învinuitului socialist.

Galina Dodon, mama lui Igor Dodon, alături de soția acestuia și cumnatului fostului președinte, este învinuită de complicitate la îmbogățire ilicită. Miercuri, procurorii i-au adus la cunoștință rezultatele expertizei munițiilor depistate în timpul perchezițiilor de la Sadova din luna mai curent. Atunci, în casa părintească a socialistului au fost identificate și sume impunătoare de bani în lei moldovenești (700 de mii de lei) și valută străină (1000 de dolari și 17 mii de euro), unele bancnote fiind într-un plic cu simbolurile unui partid politic – PSRM.

De menționat este că pe lângă îmbogățire ilicită, Dodon mai este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Ex-președintele pledează vinovat și acuză conducerea țării de fabricarea dosarului. Drept reacție, Maia Sandu i-a sugerat anterior că nu are de ce să îi fie frică dacă nu a comis ilegalități.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.