Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

DOC Noile cerințe anti-COVID-19 din țară, în vigoare de azi. Avem cod portocaliu în sănătate!

16 Aug. 2021, 07:52
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Aug. 2021, 07:52 // Actualitate //  Realitatea.md

Comisia Națională Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) a ajustat săptămâna trecută cerințele întru combaterea răspândirii noului coronavirus. A fost instituit cod portocaliu în sănătate, iar de luni, 16 august curent, intră în vigoare propriu-zis cerințele. Sunt 15 puncte la număr făcute publice într-un document oficial.

Astfel conform hotărârii CNESP, vor fi intensificate măsurile de prevenire și control a infecției cu COVID-19 în punctele de trecere a frontierei prin optimizarea fluidizării traficului de călători. Pentru evitarea aglomerațiilor, vor avea acces în incinta Aeroportului Internațional Chișinău, doar călătorii care prezintă tichetul de călătorie, fără însoțitori.

Traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova se permite fără restricții la prezentarea certificatului de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 cu schema completă de vaccinare, prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48h de ore înaintea îmbarcării, sau prezentarea concluziei medicale confirmative în cazul persoanelor care au suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe o perioadă de 90 zile din data efectuării investigației.

Persoanele care la intrarea în țară nu vor prezenta documentele sus-menționate vor fi plasate în regim de autoizolare pe o perioadă de 14 zile, vor completa obligatoriu fişa epidemiologică și vor semna o declarație pe propria răspundere de respectare a regimului de autoizolare, în locurile declarate. Regimul de autoizolare poate fi întrerupt  după a 7-a zi dacă efectuează un test PCR COVID-19 sau test rapid de diagnostic Ag SARS CoV-2, iar rezultatul acestuia este negativ prin act confirmat. De asemenea, a fost majorată vârsta copiilor care intră fără restricții în țară, până la 12 ani.

Hotărârea CNESP prevede și anumite restricții privind accesul în instituțiile de alimentație publică în spații închise, teatre, muzee, cinematografe, biblioteci, zone de agreement, festivități (nunți, cumătrii, zile de naștere, etc.), evenimente în masă (festivaluri, târguri, etc.,), centre sportive și bazinele sportive, care se va efectua cu participarea vizitatorilor/spectatorilor în limita a 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 250 persoane într-un spațiu închis, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară. Se permite organizarea evenimentelor publice în spații deschise cu condiția purtării măștilor de protecție în cazul în care distanța fizică de mai mult de 1 metru nu poate fi asigurată.

În plus, purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, precum și în spatiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice de cel puțin 1 metru este obligatorie. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. Pentru a evita aglomerarea în transportul public, se recomandă organizarea programului de lucru de către angajatorii din sistemul privat, autoritățile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă și, respectiv, să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Ultimele date ale Ministerului Sănătății arată că bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 261.947. Din acest număr, 253.891 de persoane au fost tratate, iar 6.304 – au decedat. Restul sunt internați la spital, 81 fiind în stare gravă, unii însă fiind în tratament la domiciliu cu forme ușoare.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova