Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Vlad Batrîncea, cere Procuraturii Generale să investigheze imaginile video publicate de liderul formațiunii ”Partidul Nostru”, Renato Usatîi, unde păcura de proastă calitate, achiziționată din bani publici, ar fi fost îngropată de angajații Termoelectrica.
„Locul și identitatea făptașilor rămân a fi stabilite cu veridicitate de organele de resort”, a adăugat socialistul.
„Am depus cererea la Procuratura Generală cu privire la imagini video apărute în spațiul public la data 20 Iulie 2023, în care au fost captate eventualele actiuni de nimicire și îngropare ale unor cantități impunatoare de pacura. Locul și identitatea făptașilor rămân a fi stabilite cu veridicitate de organele de resort. De menționat, ca anterior nici un reprezentant autorizat al Termoelectrica S.A. nu a anunțat asupra unor potențial lucrări care s-ar încadra acțiunile captate de imaginile video. Concomitent, au apărut mai multe articole jurnalistice în care s-au menționat suspiciuni asupra faptului ca acțiunile prezintă distrugerea păcurii de proasta calitate, achiziționata anterior in urma licitaților din anul 2022. Consider oportun efectuarea unui control amănunțit exercitat de organul de urmărire penala, cu elucidarea aspectelor care au stat la baza acțiunilor enunțate supra precum și eventuala atragere la răspundere a persoanelor vinovate de încălcarea legislației în legătura cu informațiile comunicate”, scrie deputatul socialist.


Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că, potrivit lui Usatîi, utilajele de la Termoelectrica au fost distruse anume pentru că păcura era de calitate proastă. Usatîi declară că informațiile despre păcura îngropată i-au fost confirmate de mai mulți angajați ai SA Termoelectrica, dar care au dorit să le fie păstrat anonimatul.
Într-un comunicat emis presei astăzi, 20 iulie, „Termoelectrica” susține că „regretă speculațiile politizate apărute în spațiul public”.
Ministrul Andrei Spînu, dar și reprezentanții companiei Oil Platform nu au comentat deocamdată aceste acuzații.


