Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

DOC Stipulat în lege: Elevii vor putea fi alungați de la ore și exmatriculați în caz de abateri disciplinare

04 Mart. 2024, 15:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
04 Mart. 2024, 15:55 // Actualitate //  Victoria Laur

Elevii vor putea fi alungați de la ore și exmatriculați în caz de abateri disciplinare. Ministerul Educației propune modificarea legislației, astfel încât tinerii să poată fi sancționați, în caz de comportament neadecvat pe teritoriul instituțiilor de învățământ, în spațiul adiacent lor sau în timp ce desfășoare activități extrașcolare.

Conform documentului care urmează să fie aprobat de cabinetul de miniștri, în cazul unui comportament necorespunzător se prevăd următoarele sancțiuni:

  • observație, cu înscriere în agenda elevului/catalogul electronic;
  • mustrare, cu înscriere în agenda elevului/catalogul electronic;
  • eliminarea temporară de la lecții;
  • privare de cămin, în cazul în care instituția dispune de cămin, cu excepția elevilor din învățământul general obligatoriu;
  • suspendarea elevului pentru cel mult cinci zile lucrătoare, dar nu mai mult de 15 zile în perioada unui an de studiu;
  • preavizarea de exmatriculare;
  • exmatricularea, cu drept de reînscriere în anul școlar următor, cu excepția elevilor clasei a X-a, care vor susține un nou concurs de admitere;
  •  exmatricularea din liceu fără drept de reînscriere ulterioară în aceeași instituție;
  • repararea prejudiciului material cauzat prin fapta sa instituției de învățământ, în conformitate cu legislația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pedepsele vor fi aplicate în funcție de gravitatea faptei, însă cum se va stabili acest indicator nu este clar. Sancțiunile se vor comunica elevilor și părinților. Elevii sancționați au dreptul să beneficieze de consultanță psihologică.

În cazul violenței fizice, psihologice sau verbale care vizează colegii sau personalul instituției, dar și în alte situații grave care pun în pericol siguranța acestor persoane, este posibilă preavizarea de exmatriculare, exmatricularea și/sau repararea prejudiciului.

În același timp, noile modificări prevăd că elevii care demonstrează performanțe pot fi apreciați prin intermediul:

  • evidențierii în fața clasei și/sau în fața colegilor din școală;
  • comunicării verbale sau scrise adresate părinților;
  • delegării cu prioritate în excursii sau tabere de odihnă;
  • diplome, medalii, premii;
  • burse de merit ale instituției (la decizia consiliului de administrație al instituției);
  • burse de merit ale administrației publice centrale.

HG Modificarea Codului Educației by Realitatea.md on Scribd

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!