Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

DOC, VIDEO Cavcaliuc spune că Spînu va fi reținut după votarea Guvernului. Răspuns din Președinție: Vino acasă, omule

16 Feb. 2023, 12:23
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
16 Feb. 2023, 12:23 // Politica //  Victoria Laur

Gheorghe Cavcaliuc afirmă că după votarea Guvernului Andrei Spînu ar urma să fie reținut. Liderul PACE a publicat și imagine cu documente care ar confirma că împotriva secretarului general al aparatului președintei există deschis un dosar penal, însă pe acestea nu se observă însemne care să confirme că ar fi oficiale, de exemplu semnături sau ștampile.

Fostul funcționar din cadrul Poliției, aflat actualmente la Londra, spune că Spînu ar urma să devină „țap ispășitor”. Mai mult, el afirmă că l-a informat personal pe fostul vicepremier despre ce îl așteaptă.

„Pentru Spînu, rămân zile numărate până când va fi arestat. (…) Are două dosare penale. (…) I se incriminează delapidarea bugetului de stat cu câteva sute de milioane de dolari. Unul din principalii martori în dosarele lui Spînu este o persoană foarte apropiată Maiei Sandu, fost vicepremier Vlad Kulminschi”, afirmă Cavcaliuc.


Răspunsul lui Spînu nu a întîrziat să apară. El l-a îndemnat pe Cavcaliuc să revină în Moldova și să discute cu Procuratura, punctând că echipa PAS este unită.

„Un fugar, fricos și mincinos din Londra a ieșit azi și fâlfâie cu niște hârtii. Am un mesaj pentru el – vino acasă, omule, și discută cu procuratura. Când noi suntem uniți, ei înnebunesc” spune Spînu.

După demisia de săptămâna trecută a Guvernului Gavrilița, Andrei Spînu a fost „retrogradat”. De la șef al Ministerului Infrastructurii, acesta a revenit la funcția de secretar general al aparatului președintei. Până a fi numit în Guvern, oficialul a exercitat aceleași atribuții.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!