Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

DOCUMENTAR – istoria poporului găgăuz

26 Aug. 2025, 09:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
26 Aug. 2025, 09:11 // Societate //  Realitatea.md

În inima Europei de Est, într-un colț pitoresc al Moldovei, trăiește o comunitate cu o identitate încărcată de cultură și tradiție. Găgăuzii – o istorie nedescoperită, care datează de peste o mie de ani. Potrivit unei versiuni, găgăuzii ar fi descendenți ai popoarelor turcice, care au venit din Munții Altai în Balcani, pe teritoriul contemporan al Bulgariei. Sunt vorbitori de limba găgăuză, o limbă turcică. Unii istorici spun că găgăuzii, împreună cu alte popoare creștine din Balcani, au venit în Europa din stepele Asiei Centrale în secolul al VII-lea.

Pe teritoriul Bugeacului, găgăuzii au beneficiat de mai multe privilegii, datorită cărora au putut să facă agricultură, artizanat, să-și vândă producția pe întreg teritoriu al Imperiului Rus. Găgăuzii se ocupau activ de creşterea oilor, totodată, au obținut faima viticultorilor buni. Astăzi vinul nu este o simplă băutură pentru găgăuzi, ci parte a culturii materiale și spirituale a găgăuzilor. Găgăuzii se ocupau de vinificație încă din perioada, când locuiau pe teritoriul Dobrogei. Când s-au așezat cu traiul în Basarabia, și-au continuat îndeletnicirea, iar anumite tradiții au fost preluate și de la populația locală. Cel mai des, găgăuzii plantau soiurile de struguri “Zaiber” și “Cuderca”. Alegerea a fost dictată de condițiile climatice din partea de sud a țării.

Costumul național este un alt element cheie a culturii și modului de viață a găgăuzilor, care se mândresc cu hainele naționale, ce se deosebesc prin sobrietate, nuanțe întunecate, dar în același timp detalii sofisticate, brodate cu mare măiestrie. Astăzi, costumul național găgăuz este purtat de către localnici la festivaluri sau alte evenimente culturale. Straiele unui bărbat găgăuz sunt compuse dintr-o cămașă, pantaloni de croială largă, centură roșie lată și o pălărie. Costumul național al femeilor găgăuze constă dintr-o cămașă din pânză țesută manual, o rochie și o batistă de nuanțe întunecate. La sărbători, femeia poartă și o floare roșie sau roz, care este fixată în colțul batistei, puțin sub nivelul ochilor.

Un rol aparte în dezvoltarea culturii și limbii găgăuze au avut intelectualii locali fără activitatea cărora istoria conteporană a găgăuzilor pare a fi cu totul alta. Anul 1988, sudul Moldovei, orașul Comrat – intelectualii găgăuzi se întrunesc la mese de discuții, unde dezbat teme pe subiecte istorice și culturale. Aceștia sunt preocupați de faptul că limba găgăuză a început treptat să dispară din viața cotidiană și nu se mai preda în școli, .

Limba găgăuză, sau gagauz dili, aparține subgrupului oguz al limbilor turcice. Pe glob locuiesc aproximativ 180 de mii de vorbitori ai limbii găgăuze – cei mai mulți dintre ei fiind în Autonomia găgăuză. Însăși noțiunea de “găgăuz” dar și denumirea limbii nu erau cunoscute până la sfârșitul secolului XIX. Procesul a fost pornit de către savantul și cercetătorul rus Valentin Moșcov. În anii 1890, el a organizat mai multe expediții, a adunat materiale și a scris publicații unde este stipulat că este vorba despre găgăuzi și care vorbesc limba găgăuză.

Astăzi, UTA Găgăuzia a devenit o adevărată atracție turistică. Tradițiile, bucatele, dar și sărbătorile naționale ale acestui popor atrag vizitatorii. Hederlez este una dintre principalele sărbători de primăvară ale gagauzilor și este marcată anual, pe 6 mai atunci când creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe sfântul Gheorghe și simbolizează deșteptarea primăverii și începutul lucrului în camp. De ”Hederlez” găgăuzii sacrifică unele animale. Carnea – neapărat – trebuie să fie pregătită cu bulgur, adică grâul prelucrat si măcinat. O altă sărbătoare traditionala importanta in cultura gagauză, este „Kasîm” – se celebrează la 8 noiembrie, de Ziua Sfântului Dmitri si marchează sfâșitul sezonului agricol dar și începutul iernii. Insusi Găgăuzii împart anul în 2 cicluri de la Kasim la Hederlez fiind iarna iar de la Hederlez la Kasim, vara.

Găgăuzii locuiesc pe teritoriul Moldovei de mai bine de două secole. Împreună cu restul țării ei au cunoscut perioade de renaștere națională, crize identitare și oportunități de dezvoltare a propriei culturi, care face Moldova mai bogată prin diversitate. Având uneori o opinie separată, prin dialog între autoritățile centrale si cele din autonomie mereu a fost găsită o soluție pentru păstrarea rezilienței și fortificarea unității Republicii Moldova, care a fost și rămâne patria noastră comună. Astfel, autonomia găgăuză, prin diversitatea culturală și arta dialogului, a devenit un puternic avantaj al Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Gagauzia Dialogue”, implementat de CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate în materiale aparțin autorilor și nu reprezintă pozițiile CMI sau ale Suediei.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!