Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Doi candidați au fost admiși pentru proba interviului la funcția de membri ai Consiliului Superior al Procurorilor

24 Ian. 2022, 18:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Ian. 2022, 18:33 // Actualitate //  Realitatea.md

Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au admis astăzi, 24 ianuarie doi candidați la proba interviu pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Este vorba de Andrei Cebotari și Alexandru Mariț. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi desfășurate online.

Potrivit regulamentului de desfășurare a concursului, proba interviu va avea loc joi, 27 ianuarie, la ora 08:30.

Candidatul la funcția de membru al CSP trebuie să facă parte rândul societății civile, să dețină cetățenia Republicii Moldova, să aibă o experiență de cel puțin trei ani în domeniul dreptului și o activitate notorie în domeniul jurisprudenței.

Candidatul care va obține cel mai mare punctaj va fi prezentat Parlamentului pentru numirea în funcție de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!