Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Donald Trump se visează deja primind Premiul Nobel pentru Pace: A sunat pe cineva important să se asigure

14 Aug. 2025, 16:36
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
14 Aug. 2025, 16:36 // În Lume //  Realitatea.md

Donald Trump l-a sunat luna trecută pe ministrul norvegian de Finanţe – nimeni altul decât fostul secretar general al NATO Jens Stoltenberg – pentru a discuta despre tarifele comerciale, dar l-a întrebat şi despre Premiul Nobel pentru Pace, a scris joi, 14 august curent, cotidianul norvegian Dagens Naeringsliv.

„Din senin, în timp ce ministrul de finanţe Jens Stoltenberg se plimba pe stradă în Oslo, Donald Trump l-a sunat”, a relatat Dagens Naeringsliv, citând surse anonime. „Voia Premiul Nobel şi să discute despre tarife”, a precizat ziarul.

Casa Albă, Ministerul de Finanţe al Norvegiei şi Comitetul Nobel norvegian nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii, precizează Reuters, scrie News.

Mai multe ţări, printre care Israel, Pakistan şi Cambodgia, l-au nominalizat pe Trump la Nobelul pentru Pace invocând negocierea unor acorduri de pace sau a unor armistiţii, iar şeful Casei Albe a declarat că merită distincţia acordată de Norvegia, pe care au primit-o şi patru predecesori ai săi la Casa Albă.

Cu sute de candidaţi nominalizaţi în fiecare an, laureaţii sunt aleşi de Comitetul Nobel norvegian, ai cărui cinci membri sunt numiţi de parlamentul norvegian, conform voinţei industriaşului suedez din secolul al XIX-lea, Alfred Nobel.

Anunţul câştigătorului de anul acesta va fi făcut în octombrie, la Oslo.

Ziarul norvegian susţine că nu este prima dată când Trump aduce în discuţie premiul în conversaţiile sale cu Stoltenberg, fost secretar general al NATO.

Pubicaţia l-a citat pe Stoltenberg spunând că apelul a avut scopul de a discuta despre tarifele comerciale şi cooperarea economică înainte de o convorbire telefonică a lui Trump cu premierul norvegian Jonas Stoere. Întrebat dacă Trump a adus în discuţie premiul Nobel, Stoltenberg a răspuns: „Nu voi intra în detalii cu privire la conţinutul conversaţiei”. Mai mulţi oficiali ai Casei Albe, printre care secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, şi reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, au participat la convorbire, a mai spus Stoltenberg.

Casa Albă a anunţat pe 31 iulie o taxă de 15% asupra importurilor din Norvegia, la fel ca în cazul Uniunii Europene. Norvegia este stat NATO, dar nu şi al Uniunii Europene, cu care are însă relaţii speciale.

Stoltenberg a declarat miercuri că Norvegia şi Statele Unite poartă în continuare negocieri cu privire la tarifele vamale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:55 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un autobuz de rută, în seara zilei de 5 noiembrie, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Potrivit Poliției Capitalei, accidentul s-a produs în jurul orei 19:35. Preliminar, oamenii legii au stabilit că un autobuz, condus de un bărbat de 61 de ani, a tamponat un pieton de aproximativ 40 de ani.

În urma impactului, pietonul a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat la fața locului.

Polițiștii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Informațiile sunt preliminare și pot fi actualizate în funcție de rezultatele anchetei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!