Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

Dorin Recean: Autoritățile investesc în domeniul apărării pentru a crește capacitatea de acțiune a Armatei Naționale

14 Sept. 2023, 07:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
14 Sept. 2023, 07:27 // Actualitate //  Redacția Realitatea

În Republica Moldova ar trebui să existe cât mai multe discuții privind avantajele securității colective. O spune prim-ministrul Dorin Recean, potrivit căruia subiectul aderării Republicii Moldova la NATO este prea puțin abordat în spațiul public, iar din acest motiv societatea nu cunoaște beneficiile pe care le oferă apartenența la un bloc militar defensiv. Premierul spune că pentru a aduce Armata Națională la standardele NATO a fost majorat bugetul apărării, iar partenerii externi contribuie cu sprijin financiar la modernizarea Armatei, notează ipn.md.

Întrebat dacă agreează o eventuală aderare a Republicii Moldova la NATO, prim-ministrul a spus că autoritățile investesc în domeniul apărării, pentru a crește capacitatea de acțiune a Armatei Naționale.

„Dacă mă întrebați, dacă îmi doresc o Armată Națională după standardele NATO, răspunsul este ferm DA. Și acum noi asta facem, creștem investițiile în Armată, creștem valoarea investițiilor care vin din exterior, inclusiv de la țări membre NATO, prin intermediul mecanismelor de securitate europeană. Vom continua acest parcurs. Este important să avem o discuție largă în societate, pentru că societatea nu cunoaște ce înseamnă NATO. Avem nevoie de discuții, să explicăm ce înseamnă securitatea colectivă, să explicăm care este costul securității. Între timp, Armata Națională își dezvoltă mecanismele de interoperabilitate, are asistență pentru dezvoltarea capacității de apărare și acțiune. În Ucraina, Rusia, în continuare, omoară oameni, copii. Trebuie să înțelegem că noi la fel trebuie să avem capacitate de apărare”, a spus Dorin Recean.

În același context, premierul spune că Republica Moldova reușește să asigure controlul și protecția frontierei cu Ucraina, iar pe viito, își propune asigurarea securității spațiului aerian, prin investiții în sisteme de apărare antiaeriană.

„Noi deja astăzi suntem furnizori de stabilitate și securitate în regiune. Noi avem 1200 km de frontieră cu Ucraina. Este cea mai lungă frontieră a Ucrainei în Vest. Avem responsabilitatea să asigurăm securitatea pe tot acest segment de frontieră, pentru că vecinii noștri au astăzi alte priorități și toate tentativele de trafic de ființe umane, droguri, mărfuri, le prevenim noi. Asta înseamnă că furnizăm securitate și stabilitate în Uniunea Europeană. În plus, până la sfârșitul acestui an, vom avea radare de supraveghere, vom investi în sisteme de apărare antiaeriană, vom începe cu infrastructura critică, adică Aeroportul, nodurile feroviare, infrastructura energetică. Și asta va fi asigurat în următorii ani”, a mai spus prim-ministrul Republicii Moldova.

În anul 2023 bugetul Ministerului Apărării a fost majorat cu 649,9 milioane lei și constituie 1,697 miliarde de lei (circa 85 de milioane de euro), ceea ce reprezintă 0,55% din Produsul Intern Brut (PIB).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 21:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Sept. 2026, 21:42 // Societate //  Ana Panaguța

Producătorii de struguri din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți în valorificarea recoltei, în timp ce mai multe fabrici de vin din țară, inclusiv unele privatizate cu capital rusesc, sunt în faliment sau nu mai funcționează. În acest context, autoritățile spun că pregătesc noi programe de sprijin pentru sectorul vitivinicol. 

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, că situația este dificilă pentru viticultori și a menționat că, în 2025, la fiecare hectar de viță-de-vie plantat au fost defrișate alte șapte hectare.

„Noi trebuie să dezvoltăm și alte programe de susținere a sectorului”, a declarat acesta, subliniind că sprijinul pentru viticultori trebuie planificat pe termen lung.

Potrivit oficialului, măsurile de susținere ar trebui începute cel puțin în 2027, pentru ca acestea să producă efecte în anul următor, având în vedere ciclul anual al sectorului.

Totodată, acesta a menționat că prețurile la strugurii pentru vin sunt în prezent în jur de 5,5 lei pentru un kilogram în cazul soiurilor roșii, însă producătorii susțin că veniturile obținute nu acoperă cheltuielile.

„Cheltuielile sunt mult mai mari în comparație cu ceea ce se vinde”, a remarcat Osmochescu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-și extindă plantațiile viticole până la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile unei concurențe puternice din partea unor țări cu tradiție în vinificație, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.