Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Dosarul Air Moldova: Două persoane publice, acuzate de abuz de putere, vor compărea pe banca acuzaților

13 Dec. 2021, 14:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Dec. 2021, 14:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Procurorii anticorupție anunță că au terminat urmărirea penală în privința a două persoane publice din cadrul organelor de conducere a fostei Întreprinderi de Stat Compania Aeriană „Air Moldova”, acuzate de abuz de putere în procesul gestionării bunurilor și resurselor financiare a întreprinderii.

Procurorii nu dezvăluie însă identitatea persoanelor care vor compărea pe banca acuzaților, referindu-se doar la finalizarea cauzei penale.

„Două persoane sunt învinuite de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (2) lit. b/1) din Codul penal (abuzul de putere sau abuzul de serviciu), manifestată prin aceea că în cadrul exercitării obligațiunilor funcționale, abuzând de atribuțiile acordate de a asigura efectuarea auditului rapoartelor financiare, contrar prevederilor legale, urmărind scopul tăinuirii situației financiare a întreprinderii, au periclitat activitatea societăților de audit care urmau a efectua auditul (obligatoriu a fi efectuat anual), prin neprezentarea la timp și în volum deplin a informației necesare, fapt care a dus la imposibilitatea exprimării opiniei asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova” încheiate la 31.12.2014, 31.12.2015, 31.12.2016 și inerent, la prezentarea Consiliului de administrație, a raportului auditorului, în vederea evitării evaluării indicatorilor de performanță a administratorului. În circumstanțele reiterate, urmare a decontării nejustificate a sumelor de bani pentru efectuarea auditului, în lipsa opiniei auditorului asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova”, Întreprinderii de stat, i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă totală de 1 044 325, 15 lei inclusiv TVA”, anunță procurorii.

De asemenea, Procuratura Anticorupție mai anunță că organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție i-au rămas alte cauze penale care au ca obiect al investigațiilor acțiunile persoanelor atât publice cât și private legate de activitatea fostei Întreprinderi de Stat Compania Aeriană „Air Moldova” iar la emiterea unor decizii procesuale, procurorii vorr reveni cu detalii suplimentare.

Realitatea.md precizează că Air Moldova, cea mai mare întreprindere de stat din țară, după volumul vânzărilor, a fost privatizată în toamna anului 2018, de Compania Civil Aviation Group SRL, cu 50 de milioane de lei. Agentul economic și-a asumat și datoriile companiei Air Moldova, de peste 1,2 miliarde de lei.

Ulterior privatizării Air Moldova, experții Centrului Analitic Independent „Expert Grup” au subliniat că compania aeriană ar fi fost gestionată ineficient în mod intenționat, cu scopul de a o aduce în prag de faliment pentru a fi privatizată la preț redus.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 14:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Nov. 2026, 14:51 // Slider //  Daniela Baranovschi

Incidența carcinomului cu celule scuamoase (SCC), o formă frecventă de cancer de piele, a crescut constant de-a lungul generațiilor în Australia și Europa, această tendință fiind, în general, mai pregnantă în rândul femeilor decât al bărbaților, conform unui nou studiu citat miercuri de agenția de presă Xinhua.

Studiul, condus de Institutul de Cercetări Medicale QIMR Berghofer din Australia, a analizat date colectate pe o perioadă de peste 30 de ani din șapte registre oncologice din statul australian Tasmania, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Scoția și Țările de Jos și a relevat o tendință constantă, potrivit unui comunicat publicat miercuri de această instituție.

Cercetătoarea principală Catherine Olsen de la QIMR Berghofer a declarat că oamenii de știință au fost surprinși să constate că ratele de diagnosticare cu SCC cresc mai rapid în rândul femeilor de-a lungul generațiilor, un model diferit de cel observat în cazul melanomului, scrie Agerpres.

Rezultatele, publicate în British Journal of Dermatology, indică o legătură puternică între SCC și expunerea cumulativă pe parcursul vieții la radiațiile ultraviolete (UV), a indicat Olsen.

Deși majoritatea cazurilor de SCC sunt tratate cu succes prin intervenție chirurgicală, unele se extind dincolo de piele și pot provoca boli grave sau deces.

Acest tip de cancer este mult mai frecvent decât melanomul, însă rămâne relativ puțin studiat, deoarece nu este înregistrat în mod sistematic la fel ca melanomul, a precizat cercetătoarea.

David Whiteman, autor principal al studiului, a afirmat că rezultatele cercetării subliniază necesitatea acordării unei atenții sporite prevenției și monitorizării, menționând că aproape toate cazurile de SCC sunt cauzate de expunerea la razele UV.

Cercetătorii au afirmat că unele măsuri simple, precum protejarea pielii de razele nocive ale soarelui, căutarea umbrei și aplicarea loțiunilor de protecție solară, ar putea contribui la reducerea acestui risc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!