Dumitru Vartic, pus oficial sub acuzare în dosarul morții soției sale, este cercetat penal pentru fals în acte în dosarul privind amenda aplicată post-mortem pe numele Ludmilei Varic. Totodată, acesta nu este cercetat pentru corupere sau trafic de influență, potrivit procurorului de caz.
„Noi am examinat dosarul, care acum poate să fie expediat în judecată, doar spre aspectul de confecționare, deținere și folosirea documentelor oficiale”, a spus procurorul pentru Unimedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că fostul polițist acuzat că a întocmit un proces-verbal de contravenție fals pe numele Ludmilei Vartic, la câteva ore după ce femeia a murit, a fost trimis în judecată. Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale în acest dosar, care vizează confecționarea, deținerea și folosirea unor documente oficiale false, inclusiv documente electronice false, faptă comisă de două persoane.
Pe 3 martie, Ludmila Vartic s-ar fi aruncat de la etajul superior al unui bloc de locuit din Capitală. La câteva zile, în spațiul public au apărut mai multe informații precum că femeia ar fi fost agresată de soț, vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești, iar urmare a acuzațiilor funcționarul a demisionat. Ulterior, el a respins acuzațiile.
Peste 30 de persoane au fost audiate pe acest caz.
Polițistul care a amendat-o pe Ludmila Vartic, la câteva ore după moartea ei, trimis în judecată

