Două fiole cu substanțe psihotrope, camuflate într-o căciulă, au fost depistate de echipa canină din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Otaci asupra unui conațional. Potrivit informațiilor, bărbatul s-a prezentat pe direcția pietonală, la intrarea în Republica Moldova, în data de 2 aprilie 2024.
„În cadrul formalităților de control, polițistul de frontieră Grigorii și câinele de serviciu Amy, specializat pe căutare droguri, au avut bănuială rezonabilă asupra unui călător.
Amy a semnalat pezența unor substanțe interzise. Fiind extinse verificările în linia a II-a de control, în căciula persoanei au fost depistate două ampule de Nalbufină, acestea fiind substanțe interzise prin HG nr.79 din 23.01.2006”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
Polițiștii de frontiere precizează că substanța interzisă a fost ridicată și transmisă spre expertiză, în dependență de rezultatul acesteia vor fi luate măsurile corespunzătoare. Cercetările pe caz continuă.

