Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Două instituții din sistemul de protecție socială au primit echipamente de peste 3 milioane de lei

26 Oct. 2026, 15:20
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
26 Oct. 2026, 15:20 // Societate //  Cătălina Boico

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) și Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă au primit astăzi, 26 octombrie, echipamente IT moderne, în valoare de peste trei milioane de lei. Bunurile au fost achiziționate de UNICEF, cu sprijinul financiar al Biroului pentru Populație, Refugiați și Migrație al Departamentului de Stat al SUA.

Lotul include 104 calculatoare, 15 laptopuri, și 40 de imprimante multifuncționale, care vor contribui la digitalizarea serviciilor de protecție socială, la îmbunătățirea gestionării informațiilor și la eficientizarea activității specialiștilor care oferă sprijin cetățenilor.

„Valoarea acestei investiții nu constă în echipamentele propriu-zise, ci în capacitatea pe care acestea o oferă instituțiilor publice de a furniza servicii mai bune. Atunci când copiii și familiile beneficiază la timp de prestațiile sociale, când procedurile sunt transparente, iar instituțiile pot răspunde nevoilor în schimbare fără a afecta serviciile existente, consolidăm atât sistemul de protecție socială, cât și încrederea cetățenilor în instituțiile publice”, a declarat Deyana Kostadinova, Reprezentanta de Țară UNICEF în Republica Moldova.

La eveniment a fost prezent și Nick Pietrowicz, Însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei SUA în Republica Moldova, care a menționat importanța sprijinului acordat pentru modernizarea sistemului de protecție socială.

„Aceste echipamente nu sunt doar instrumente de lucru – sunt o continuare a angajamentului durabil al Statelor Unite față de copii, familii și instituțiile care îi susțin. Adevărata măsură a succesului este modul în care instituțiile din Moldova îl utilizează pentru a obține rezultate în beneficiul celor care au cea mai mare nevoie de ele, inclusiv cei peste 140.000 de persoane strămutate din Ucraina pe care Moldova continuă să îi găzduiască cu atâta generozitate. Protejarea sănătății, educației și siguranței copiilor este cea mai bună investiție pe care o țară o poate face pentru viitorul său.”, a declarat Pietrowicz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.