Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Două partide în vizită la CEC! Au depus actele pentru a fi înregistrate în cursa electorală

07 Iun. 2021, 17:43
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
07 Iun. 2021, 17:43 // Alegeri //  Realitatea.md

Încă două partide din Republica Moldova au depus astăzi la Comisia Electorală Centrală actele necesare în vederea înregistrării candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Este vorba despre Partidul Regiunilor din Moldova și Partidul „Patrioții Moldovei”.

Pentru aceste formațiuni, CEC a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot.

Astfel, pe locul 18 în buletinul de vot se va afla Partidul Regiunilor din Moldova care a depus documentele necesare la ora 11:00, iar pe locul 19, se va regăsi Partidul „Patrioții Moldovei”. Membrii acestei formațiuni au mers la CEC la ora 12:00 și au depus actele.

„Conform legislației electorale, Comisia va examina dosarele depuse și va decide asupra înregistrării sau neînregistrării candidaţilor desemnaţi, în decursul a cel mult 7 zile de la data primirii actelor. Ordinea de înscriere în buletin rămâne definitivă numai după înregistrarea la CEC în calitate de concurenţi electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021”, anunță CEC.

Până în prezent, CEC a înregistrat 16 concurenți electorali, iar alte 3 dosare se află în proces de examinare. Termenul limită pentru depunerea actelor este 11 iunie curent.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 08:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Ursu Ana
12 Nov. 2026, 08:47 // Societate //  Ursu Ana

Pneumonia a provocat 1.252 de decese în rândul adulților din Republica Moldova, în anul 2025, cu 38 mai multe decât în anul precedent. Alte 22 de decese au fost înregistrate în rândul copiilor cu vârsta de până la cinci ani, arată datele prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate.

În 2025, incidența pneumoniei a ajuns la 52,7 cazuri la 10 mii de locuitori, față de 50,7 cazuri în 2024. În cazul copiilor cu vârsta de până la cinci ani, numărul deceselor a scăzut de la 26, în 2024, la 22, anul trecut.

Pneumonia este o infecție respiratorie gravă, provocată de virusuri, bacterii sau fungi, care afectează plămânii și poate îngreuna alimentarea organismului cu oxigen. Boala este deosebit de periculoasă pentru copiii mici și persoanele vârstnice.

Printre cele mai frecvente simptome ale pneumoniei se numără tusea, febra, frisoanele, dificultățile de respirație și durerile în piept. Medicii recomandă vaccinarea conform calendarului național, respectarea regulilor de igienă, evitarea fumatului și solicitarea asistenței medicale la apariția simptomelor.

Pneumonia poate fi prevenită, iar diagnosticarea și tratamentul la timp pot reduce riscul complicațiilor grave.

Cu ocazia evenimentului dedicat Zilei Mondiale de luptă împotriva pneumoniei, desfășurat în acest an sub genericul „O nouă eră în controlul pneumoniei”, specialiștii atrag atenția asupra importanței vaccinării, diagnosticării timpurii și accesului la tratament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!