Curs valutar
  • EUR
    19.3386
    0.1412%
  • USD
    18.7918
    0.248%
  • RUB
    0.1836
    0.5447%
  • RON
    3.8870
    0.1286%
  • UAH
    0.4458
    0.5384%

Două zile de forum ONG cu discuţii şi soluţii pentru societatea civilă din R. Moldova, în contextul aderării la UE

10 Dec. 2024, 09:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Olga Soroceanu
10 Dec. 2024, 09:58 // Actualitate //  Olga Soroceanu

Timp de două zile, la Chișinău s-a desfășurat Forumul ONG 2024, care a reunit peste 200 de organizații non-guvernamentale, reprezentanți ai autorităților publice, parteneri de dezvoltare, experți internaționali și membri ai comunității. Tema actualei ediții, „Societatea civilă pentru integrare europeană”, a fost în centrul atenției, subliniind importanța participării active a societății civile în procesul de negocieri privind aderarea Republicii Moldova la UE.

Janis Mazeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova, a subliniat importanța implicării societății civile în realizarea obiectivului strategic național de integrare europeană

„Societatea civilă a fost și este partenerul nostru de încredere în acest parcurs. De aceea, noi vom susține în continuare dezvoltarea și capacitarea societății civile ca să sprijine autoritățile în realizarea reformelor necesare pentru a deveni stat membru al comunității europene”, susţine Jānis Mazeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova.

„Sunteți forța motrice pentru schimbări în țările voastre. Vă puteți împinge guvernele, vă puteți convinge concetățenii în orașele în care lucrați. Așa că este foarte importantă munca pe care o faceți. Așadar, în primul rând, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru dedicare, pentru angajament, pentru ceea ce faceți în condiții uneori foarte dificile”, afirmă Verena Zell, șefa Cooperării pentru Dezvoltare, Ambasada Germaniei.

Pe parcursul celor două zile, participanții au discutat despre implicarea societății civile în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dar și soluțiile, inițiativele de impact în diverse direcții ale sectorului asociativ, unde au fost prezentate studii de caz și bune practici din regiune.

„Avem nevoie de implicarea societății civile, pentru că nu vrem să se regăsească în legislație doar o perspectivă, perspectiva guvernului. Este foarte importantă expertiza pe care o oferă societatea civilă, pe fiecare capitol de negociere. De aceea vă încurajăm în continuare să fiți active”, a declarat Rodica Jereghi, șefă adjunctă a Biroului de Integrare Europeană.

De asemenea, în cadrul forumului au fost discutate oportunitățile financiare europene pentru ONG-urile din țara noastră și strategiile de dezvoltare sustenabilă a societății civile.

„Vorbim despre actele normative care stau la baza dezvoltării societății civile. Sigur că este noul program adoptat în 2024, programul pentru dezvoltarea organizațiilor societății civile. Noi ținem să-l implementăm bine, monitorizăm fiecare acțiune și nu vrem să se repete istoriile de anii trecuți cu strategiile care au fost lăsate baltă la jumătate de drum. Abordarea este serioasă, pot să vă asigur de acest lucru”, afirmă Ana Calinici, secretară de stat a Guvernului.

Forumul ONG 2024 a fost organizat de către Consiliul ONG și Centrul CONTACT, cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și al Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Un nou modul fiscal pentru POS-urile Android de la Victoriabank, în parteneriat cu Soft Lider
Un nou modul fiscal pentru POS-urile Android de la Victoriabank, în parteneriat cu Soft Lider
Belgia interzice țigările electronice de unică folosință. Ce se întâmplă în Moldova?
Belgia interzice țigările electronice de unică folosință. Ce se întâmplă în Moldova?
Peste 4,72 mln de MDL în sprijinul comunității. Kaufland Moldova lansează al doilea raport de sustenabilitate
Peste 4,72 mln de MDL în sprijinul comunității. Kaufland Moldova lansează al doilea raport de sustenabilitate
Philip Morris Moldova: Programul de colectare a rezervelor de tutun a devenit realitate datorită consumatorilor
Philip Morris Moldova: Programul de colectare a rezervelor de tutun a devenit realitate datorită consumatorilor
Maib continuă să sprijine sectorul medical. Află cum poate fi accesat creditul online, dedicat companiilor medicale
Maib continuă să sprijine sectorul medical. Află cum poate fi accesat creditul online, dedicat companiilor medicale
17 Ian. 2025, 14:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Valentina Buză
17 Ian. 2025, 14:17 // În Lume //  Valentina Buză

Românul în vârstă de 76 de ani locuia în localitatea Villafranca Padovana şi într-o seară s-a baricadat în bucătărie, a închis şi blocat uşa şi a declanşat explozia cu o brichetă. În urma exploziei, bătrânul a murit pe loc, iar fiica şi nepotul său au fost răniţi. Pe de altă parte un incendiu de proporţii a distrus o mare parte din apartamentul victimei și a deteriorat, de asemenea, clădirea, inclusiv magazinele şi sala de sport aflate la parterul blocului, scrie Antena3.ro.

Nepotul său a văzut toată întâmplarea

Nepotul a fost cel care a sunat atât pe pompieri, cât și pe poliție, observând comportamentul ciudat al bunicului său care aprinsese gazul de la o butelie de 25 de kile și se încuiase în bucătărie, asigurându-se că nimeni nu putea intra blocând ușa cu o canapea. Nepotul a fost cel care a povestit ce s-a întâmplat pentru Corriere della Sera.

„M-am alarmat când am auzit zgomote ciudate venind din bucătărie. L-am văzut pe bunicul încuiat în bucătărie și apropiindu-se de buteliile cu gaz. L-am întrebat ce face. Între timp dăduse drumul la muzică de pe telefon și o ținea la volum maxim, avea o brichetă în mână şi râdea, avea o atitudine aproape euforică. Am încercat să i-o iau și i-am spus să se oprească, dar m-a repezit şi mi-a spus să plec. Îl vedeam doar printr-o fisură mică pe care o făcusem împingând cu forță ușa și reușind să mișc canapeaua câțiva centimetri. L-am văzut cu ochii mei când a aprins focul. Scânteia s-a aprins și flăcările au izbucnit, cu o explozie care a spart parțial geamurile și a distrus ușa bucătăriei. Am încercat până la final să-l scot dar nu era nimic de făcut. Incendiul a izbucnit în cameră, apoi pe coridorul din față, dar niciunul dintre noi nu a fost cuprins în întregime de incendiu”.

Rudele românului nu îşi pot explica gestul

În acel moment, sunată de fiul ei cu puţin timp înainte, în casa se afla şi fiica bărbatului care tocmai venise de la serviciu. Femeia a fost rănită de ușa bucătăriei care i-au provocat răni la cap care au necesitat mai multe cusături. Atât nepotul cât şi fiica românului sunt șocați, pentru că nu şi-au putut explica gestul.

„Până cu puțin timp înainte să se întâmple am vorbit de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Era un om inteligent și activ, despre care nu ne-am fi imaginat niciodată că poate face un asemenea gest. Era bine, în ciuda vârstei sale și nu avea niciun motiv să facă acest gest”, a spus fiica sa.

După explozie, fiica românului a fost cea care s-a ocupat de locatarii imobilului, avertizându-i să plece cât mai curând după cele întâmplate. Toți cei 9 locatari au fost evacuați şi duși în siguranță, întrucât întreaga clădire a fost declarată inutilizabilă.

Măsurile luate de autorităţile italiene

Primarul din Villafranca Padovana, Luciano Salvò, și-a exprimat părerea despre această problemă: „Era un pensionar foarte normal şi făcea parte dintr-o familie normală care nici măcar nu avea probleme economice. Apartamentele au fost puse sub sechestru. Am activat rețeaua locală de solidaritate, pentru că niciunul dintre ei nu mai are nimic, în afară de documentele pe care au reușit să le recupereze”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un nou modul fiscal pentru POS-urile Android de la Victoriabank, în parteneriat cu Soft Lider
Un nou modul fiscal pentru POS-urile Android de la Victoriabank, în parteneriat cu Soft Lider
Belgia interzice țigările electronice de unică folosință. Ce se întâmplă în Moldova?
Belgia interzice țigările electronice de unică folosință. Ce se întâmplă în Moldova?
Peste 4,72 mln de MDL în sprijinul comunității. Kaufland Moldova lansează al doilea raport de sustenabilitate
Peste 4,72 mln de MDL în sprijinul comunității. Kaufland Moldova lansează al doilea raport de sustenabilitate
Philip Morris Moldova: Programul de colectare a rezervelor de tutun a devenit realitate datorită consumatorilor
Philip Morris Moldova: Programul de colectare a rezervelor de tutun a devenit realitate datorită consumatorilor
Maib continuă să sprijine sectorul medical. Află cum poate fi accesat creditul online, dedicat companiilor medicale
Maib continuă să sprijine sectorul medical. Află cum poate fi accesat creditul online, dedicat companiilor medicale
 
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală