Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că nu știe unde se află fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc. Într-un interviu pentru Euronews.ro, Dragalin a precizat că cifra aproximativă a prejudiciului cauzat de către Plahotniuc statului nostru este de 40 de milioane de euro.

„Din punctul de vedere a ceea ce ne permite legea, noi nu știm în ce țară se află Vladimir Plahotniuc. Nu este un impediment. Putem merge înainte să folosim aceeași lege care permite să mergem cu dosarul în judecată în lipsa lui, dacă am demonstrat judecătorului că am încercat să-l localizăm prin toate eforturile. În luna august, am depus un demers să mergem înainte în lipsa lui Plahotniuc. Mai sunt alte cereri care au fost depuse de avocații lui, încă merge mai departe procesul. Sperăm să putem merge înainte dacă toate probele demonstrează că au comis infracțiunile pe care le-am înaintat, putem avea o condamnare. Vă pot spune că cifra aproximativă a prejudiciului este aproximativ 40 de milioane de euro”, a menționat Dragalin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cadrul aceluiași interviu, Veronica Dragalin a fost întrebată când o să fie adus Veaceslav Platon în Republica Moldova.

„Jurnaliștii de multe ori au surse, au posibilități de a face lucruri pe care noi, procurorii, nu le putem face. Un procuror din Moldova nu poate să zboare la Londra să-l caute pe Veasclav Platon. Noi trebuie să respectăm legile care există în sistemul internațional, de a ne adresa prin comisii rogatorii ca statul străin să depună eforturi de a căuta persoana în țara respectivă, prin respectarea legilor din țara aceea. Noi, în Republica Moldova, am luat toate măsurile necesare să ne adresăm statului străin să-l caute pe domnul Platon și să ne dea un răspuns prin canalele oficiale”, a afirmat ea.

Întrebată câți bani sunt sub sechestru în Republica Moldova din banii lui Platon, Dragalin a afirmat că în acest moment nu dispune de o cifră exactă.

#Procuratura Anticourpție #Veronica Dragalin #Vlad Plahotniuc

În toamna lui 1989 am intrat în clasa întâi scriind cu litere chirilice. Câteva zile mai târziu scriam românește, cu alfabet latin. Țin minte bucuria învățătoarei, care ne spunea ce noroc mare avem noi că vom învăța în limba noastră și cu literele noastre.

Nu a fost un noroc. S-a întâmplat fiindcă pe 27 august 1989 sute de mii de oameni au venit la Chișinău, mulți pe jos, și au cerut. Limba. Alfabetul. Tricolorul. Suveranitatea. Dreptul de a ne hotărî soarta acasă. Nu eram încă liberi în totalitate. Dar temelia era deja pusă.

Iar exact doi ani mai târziu, la aceeași Mare Adunare Națională, a fost proclamată Declarația de Independență, prin care nu doar ne-am rupt de ocupația sovietică, ci am și deschis drumul revenirii acasă, în marea familie europeană.

Drumul înapoi a fost mai lung decât cel al altor țări care s-au eliberat în aceiași ani. Cred că fiecare își are clipa lui în care a crezut că, gata, nu mai ajungem și că oamenii care ne-au adus înapoi limba, tricolorul și speranța au făcut-o în zadar. Dar știm că nu au făcut-o în zadar. Drumul acesta nu are scurtături. Și știm foarte bine că ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Astăzi mergem mai hotărât ca oricând pe calea aleasă de părinții noștri și confirmată acum de noi, cu mâna noastră, atunci când am scris în Constituția țării că locul nostru este în Uniunea Europeană. Țara se schimbă. Greu, în pofida presiunilor și greutăților pe care le înfruntăm, dar se schimbă, împreună cu toată Europa.

Până în 2030 trebuie să fim pregătiți. Fiecare la locul lui, prin muncă, unitate, curaj și determinare, dar mai ales prin încrederea că împreună reușim, dărâmând zidurile dintre noi și construind poduri. Este singurul mod în care am reușit vreodată ceva.

Îmi doresc ca până la aniversarea celor 40 de ani de Independență, când fiica mea, Alice, va merge la liceu, să o sărbătorim într-o Republică Moldova membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Și să spunem atunci, sus și tare, că am dus până la capăt năzuința și spiritul Declarației de Independență.