Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

„Drepturi egale, oportunități egale” – ediția specială a podcastului „Mulțumesc pentru Întrebare”

14 Mart. 2025, 12:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Mart. 2025, 12:37 // Actualitate //  Realitatea.md

Peste 200 de oameni au fost prezenți la o ediție specială a podcastului „Mulțumesc pentru Întrebare”, dedicată Zilei Internaționale a Femeii, cu genericul „Drepturi Egale – Oportunități Egale!”. Evenimentul a fost organizat de UN Women Moldova și Klumea cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, Biroului de Cooperare al Elveției și Suediei, în parteneriat cu Kaufland Moldova.

Podcastul live a fost moderat de jurnalista Nata Albot, iar invitații şi invitatele serii au fost Daniel și Alina Vodă, Valentina Naforniță și Cristian Spătaru, și Ionela Hadârcă. Discuțiile au abordat teme esențiale precum împărțirea responsabilităților în cuplu, provocările carierelor solicitante și necesitatea promovării inclusivităţii în societate, astfel încât femeile să aibă acces egal la educație, carieră și remunerare echitabilă.

Daniel și Alina Vodă au împărtășit din experiența lor personală, sfidând stereotipuri de gen și promovând un model de parteneriat echitabil „Ne-a atras subiectul abordat. Noi cu Alina avem această dilemă, o discutăm inclusiv cu Andreea, fiica noastră de șase ani, și când am văzut că avem oportunitatea să vorbim despre acest subiect într-un spațiu public, am zis să o facem”, a declarat Daniel Vodă.

Alina Vodă a adăugat: „Noi suntem niște militanți pentru drepturile femeilor și pentru egalitatea de gen… și asta facem în viața de zi cu zi. Având două fetițe, încercăm să promovăm aceasta ca pe un stil de viață, adică oportunitățile și drepturile egale.”

Soprana Valentina Naforniță a subliniat importanța susținerii femeilor în carieră și viața personală: „Cred cu tărie că succesul unei femei nu trebuie să vină în detrimentul vieții personale și nici invers. Avem nevoie de parteneriate echilibrate, de sprijin reciproc și de o societate care să încurajeze femeile să-și urmeze visurile fără compromisuri. Chiar și în lumea operei, vedem că tenorii sunt plătiți mai bine decât sopranele. Este un dezechilibru care persistă și în alte domenii, dar trebuie să continuăm să ne facem vocea auzită.”

Scriitoarea Ionela Hadârcă a evidențiat rolul artei și literaturii în schimbarea percepțiilor despre egalitatea de gen: „Poveștile pe care le spunem și le citim modelează realitatea în care trăim. E esențial ca literatura să reflecte diversitatea experiențelor femeilor și să contribuie la crearea unei societăți mai echitabile.”

Dirijorul Cristian Spătaru a adăugat: „Lumea artistică nu este imună la inegalități, dar cred că muzica și cultura pot avea un impact major în schimbarea mentalităților. Este responsabilitatea noastră să promovăm un mediu în care talentul să fie apreciat indiferent de gen.”

Tot în cadrul evenimentului, reprezentanta de țară a UN Women Moldova, Dominika Stojanoska, a subliniat progresele realizate în domeniul egalității de gen în Republica Moldova și la nivel global: „Acum 30 de ani, prin adoptarea Declarației de la Beijing și a Platformei de Acțiune, Statele Membre și-au asumat angajamentul de a crea o lume mai echitabilă din perspectiva de gen. De atunci, am asistat la progresele realizate în domeniul egalității de gen și al drepturilor femeilor. (…) Aceste progrese arată că schimbarea este posibilă, însă este una lentă, fragilă și inegală la nivel global. Cert este că acest progres nu este garantat. Totuși, știm ce trebuie făcut și știm că putem reuși. Egalitatea de gen este necesară nu doar pentru femei și fete, ci și pentru prosperitatea întregii umanități!”

Evenimentul a fost un prilej de reflecție asupra drumului parcurs și a provocărilor care persistă în ceea ce privește egalitatea de gen și abilitarea femeilor din Republica Moldova.

Ediția completă a podcast-ului poate fi urmărită aici: https://www.youtube.com/watch?v=R0sPyJ-GXAM&t=31s

Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 10:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2026, 10:30 // Slider //  Realitatea.md

Situația financiară a producătorilor locali de energie electrică din surse regenerabile se agravează, iar lipsa unor soluții din partea autorităților îi constrânge pe unii dintre aceștia să recurgă la măsuri extreme pentru limitarea pierderilor financiare, scrie bani.md

Potrivit reprezentanților sectorului, începând de luni, 16 noiembrie 2026, producătorii vizați intenționează să sisteze temporar generarea și livrarea energiei electrice în rețea, întrucât noile reguli de decontare a dezechilibrelor generează costuri pe care aceștia nu le mai pot suporta în condițiile actuale ale pieței.

Această măsură nu reprezintă o decizie comercială voluntară, ci este determinată de riscurile financiare majore cu care se confruntă întreprinderile, inclusiv pericolul incapacității de a-și onora obligațiile contractuale și de rambursare a creditelor bancare contractate pentru realizarea investițiilor.

ANRE amână liberalizarea pentru consumatori, dar menține obligațiile financiare pentru producători

Pe de o parte, ANRE recunoaște oficial că piața energiei electrice din Republica Moldova nu întrunește încă toate condițiile necesare pentru o liberalizare predictibilă și eficientă. Autoritatea invocă gradul ridicat de concentrare a pieței, lichiditatea redusă pe piața pentru ziua următoare (PZU) și piața intrazilnică (PI), dezvoltarea insuficientă a piețelor serviciilor de sistem și de echilibrare, precum și necesitatea dezvoltării capacităților de stocare și a resurselor de flexibilitate.

În consecință, prin decizia din 10 noiembrie 2026, ANRE a amânat până la 1 iulie 2027 trecerea obligatorie la procurarea energiei electrice în condițiile pieței libere pentru anumite categorii de consumatori noncasnici.

Pe de altă parte, în cazul producătorilor locali de energie electrică din surse regenerabile, ANRE menține aplicarea, începând cu 1 iulie 2026, a noilor reguli de decontare a dezechilibrelor, care presupun asumarea unor riscuri și costuri financiare considerabile, deși exact aceleași deficiențe structurale ale pieței limitează posibilitățile producătorilor de a-și corecta pozițiile comerciale și de a gestiona aceste riscuri.

Se impune, astfel, o întrebare legitimă: dacă piața nu este suficient de matură pentru a permite liberalizarea în condiții concurențiale pentru anumite categorii de consumatori, din ce considerente se consideră că aceasta oferă condiții adecvate pentru asumarea integrală a riscurilor de dezechilibru de către producătorii de energie regenerabilă?

Producătorii consideră că o abordare echilibrată ar presupune acordarea unei perioade tranzitorii similare, până la 1 iulie 2027, în care să poată fi dezvoltate mecanismele de tranzacționare, concurența pe piața serviciilor de echilibrare și capacitățile de stocare necesare.

Expunerea financiară a depășit într-o singură lună nivelul cumulat al precedentelor șase luni

Datele prezentate de cele cinci părți responsabile pentru echilibrare (PRE) indică, pentru luna iulie 2026, o expunere financiară netă negativă agregată de 60,24 milioane de lei, fără TVA, comparativ cu 58,81 milioane de lei în întreaga perioadă ianuarie–iunie 2026.

Astfel, într-o singură lună, expunerea financiară netă negativă a depășit nivelul cumulat al precedentelor șase luni.

La nivelul PRE-urilor, cea mai mare expunere financiară negativă a fost înregistrată de Navitas Energy, în valoare de 42,74 milioane de lei. Este important de precizat că portofoliul acestui PRE include nu doar producători de energie electrică din surse regenerabile, ci și întreprinderi reglementate, precum Premier Energy Distribution SA, Premier Energy SRL și RED Nord SA.

Alte expuneri financiare negative au fost raportate de Videsec&Co, în valoare de 8,93 milioane de lei, Alectrona Energy, de aproape 9 milioane de lei, și Trade Energo Plus, de 5,68 milioane de lei. În schimb, ML Energy Group a înregistrat un sold pozitiv de 6,11 milioane de lei.

Este esențial de menționat că valorile expunerilor financiare diferă semnificativ de la un PRE la altul și trebuie analizate ținând cont de componența și dimensiunea portofoliului fiecăruia, respectiv de numărul și profilul participanților asociați, precum și de volumele de consum și de producere gestionate.

Prin urmare, nivelul expunerii financiare nu reflectă exclusiv impactul prețurilor de dezechilibru asupra producătorilor de energie regenerabilă, ci și volumul și structura portofoliului fiecărui PRE. Totodată, aceste valori reprezintă solduri nete rezultate din decontare și nu trebuie confundate cu sumele efectiv achitate sau cu pierderile individuale ale producătorilor.

Producătorii solicită intervenția urgentă a Guvernului

În urma discuțiilor cu reprezentanții Guvernului, Ministerului Energiei și ANRE, producătorii au solicitat instituirea unui regim tranzitoriu până la 1 iulie 2027, aplicarea temporară a formulei de calcul utilizate înainte de 1 iulie 2026 și regularizarea decontărilor pentru lunile deja calculate.

Reprezentanții sectorului subliniază că nu contestă necesitatea responsabilizării participanților la piață și nici obiectivul liberalizării sectorului energetic. Aceștia solicită însă ca implementarea noilor obligații să fie corelată cu gradul real de dezvoltare a pieței și cu existența unor instrumente comerciale eficiente pentru gestionarea dezechilibrelor.

În lipsa unor măsuri urgente, sistarea livrărilor de energie electrică de către producătorii locali ar putea reduce disponibilitatea producției autohtone, într-un moment în care Republica Moldova urmărește consolidarea securității energetice și diminuarea dependenței de importuri.

Paradoxul este că, în timp ce statul promovează investițiile în energie regenerabilă și stocare pentru consolidarea independenței energetice, condițiile actuale de funcționare a pieței riscă să determine producătorii care au investit deja milioane de euro să-și sisteze activitatea pentru a evita acumularea unor pierderi financiare suplimentare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!