Poliția a fost sesizată despre depistarea unei drone în extravilanul satului Sofia din raionul Drochia, în direcția localității Lazo.
Potrivit oamenilor legii, perimetrul a fost imediat securizat, iar la fața locului urmează să intervină experții Secției tehnico-explozive, care vor examina obiectul în detaliu.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să evite apropierea de astfel de obiecte și să respecte indicațiile poliției până la finalizarea verificărilor.
Amintim că, pe 22 ianuarie, o altă dronă a fost identificată pe teritoriul Republicii Moldova, în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă.
Anterior, pe 17 ianuarie, o dronă de model Gerbera a fost depistată la intrarea în satul Nucăreni, pe malul unui iaz, după ce un vânător a observat obiectul și a alertat autoritățile. Atunci, Ministerul Afacerilor Externe a reacționat, subliniind că astfel de incidente reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale și o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului.

