Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Duminică cu protest: Traficul pe Bd. Ștefan ce Mare și Sfânt – oprit. Poliția anunță obligațiile participanților

17 Sept. 2022, 14:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
17 Sept. 2022, 14:19 // Actualitate //  Victoria Laur

Duminică, în centrul Capitalei se desfășoară un protest organizat de Partidul Șor. Poliția precizează că, în conformitate cu declarațiile depuse de organizatorii manifestației la Primăria Chișinău, a fost solicitată sistarea circulației pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între străzile Maria Cebotari și Sfatul Țării. 

Poliţia solicită cetăţenilor, indiferent dacă sunt pietoni și conducători auto, să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică, să respecte legea și indicaţiile forţelor de ordine. Persoanele care nu vor participa la manifestație sunt rugate să evite deplasarea cu mașinile pe tronsonul menționat după ora 15:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Participanții la eveniment sunt obligați să respecte legislația, ordinea publică și cererile legitime ale organizatorilor. Aceștia trebuie să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la incitarea la astfel de acţiuni, anunță oamenii legii.

De asemenea, protestatarii vor părăsi întrunirea la cererea organizatorului şi/sau a reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale ori a organului de Poliţie, nu vor deține asupra lor arme, obiecte explozive sau orice substanţe interzise și obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.

„În vederea consolidării dialogului cu cetățenii și creșterii gradului de siguranță, Poliția îndeamnă toți participanții la protest să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii, restricțiilor impuse de autorități, să nu vină cu mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni periculoase pentru siguranța cetățenilor”, punctează Poliția.

 

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 13:11 // Slider //  Valentina Buza

Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis deja 2.433 de studenți străini în anul curent de studii, conform datelor preliminare furnizate de universități, anunță Ministerul Educației. Dintre aceștia, 1.469 au fost înscriși la programele de studii superioare de licență, iar 964 – la master. La această etapă, numărul tinerilor care aleg să studieze la universitățile din țară denotă o creștere, anul trecut fiind înmatriculați 2.311 studenți străini.

Tinerii provin din 31 de țări ale lumii, preponderent din România, Ucraina, India, Israel. În instituțiile noastre învață studenți și din țări precum Tunisia, SUA, China, Suedia, Turcia, Danemarca, Azerbaidjan ș.a.

Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.

Tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum Științe sociale și comportamentale, Științe ale educației, Științe economice, Sănătate, Drept, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Medicină veterinară, Arhitectură și construcții, Inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!