Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Dumitru Alaiba despre prețurile record la carburanți: Noi putem face multe, dar nu putem controla piața mondială

15 Mai 2022, 09:54
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Mai 2022, 09:54 // Actualitate //  Realitatea.md

Majorarea prețurilor la carburanți nu are loc pentru că legea aprobată de PAS este proastă, ci pentru că acestea sunt evoluțiile de pe piața mondială. Astfel comentează președintele comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Dumitru Alaiba, prețurile record din acest week-end stabilite de ANRE pentru benzină și motorină. Potrivit deputatului PAS, prețuri record la carburanți se înregistrează în toată Europa, iar Republica Moldova nu este o excepție.

„Dacă trecem Prutul în România benzina e aproape 40 de lei în banii noștri și așa e în toată Europa. Noi am votat această lege pentru că nu există concurență pe această piață, și am decis să legăm prețul la pompă la benzină și motorină de cotațiile Platts. Iar când ai această vâlvă pe piața internațională nu poți să te aștepti la ieftinirea benzinei și motorinei în Republica Moldova. Aceste scumpiri nu sunt din cauza legii votate de PAS, dacă am fi avut aceeași evoluție pe piața internațională, indiferent de modul de stabilire a prețurilor, scumpirile oricum erau să fie”, a spus Dumitru Alaiba în timpul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.

Pentru astăzi și pentru mâine, ANRE a stabilit un preț plafon de  29,29 lei un litru de benzină și de 27,66 lei pentru un litru de motorină. Dumitru Alaiba spune că cetățenii vor resimți imediat scăderea prețurilor la carburanți, atunci când se va înregistra o descreștere și pe plan internațional.

„Legea spune că prețul de stabilește zilnic în funcție de cotațiile Platts. Uneori pierzi, alteori câștigi. Nu cred că prețurile de pe extern, de acum, sunt pentru totdeauna și atunci când vor scădea, vom simți. Știu că asta nu încălzește pe nimeni acum, noi putem face multe, dar nu putem controla piața mondială”, a mai spus Dumitru Alaiba.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 16:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
30 Oct. 2026, 16:28 // Slider //  Victoria Laur

Cazul lui Alex Craiu, jurnalistul român căruia i s-a interzis accesul în stânga Nistrului, denotă că regimul de la Tiraspol menține cenzură. Declarația a fost transmisă, la solicitarea Realitatea, de către serviciul de presă al Biroului de Reintegrare.

„Acest caz denotă din nou că regimul propagandistic de la Tiraspol și așa-numitele structuri de forță locale mențin o cenzură informațională acerbă, restricționând și declarând indezirabilă activitatea jurnaliștilor care reflectă în mod obiectiv realitățile triste de pe teren și situația alarmantă a drepturilor omului în regiune. Condamnăm cu fermitate acest nou abuz”, se arată în declarația Biroului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autoritățile constituționale mai transmit că vor continua să ceară, prin intermediul canalelor de dialog pe care le au cu Tiraspolul, „restabilirea accesului jurnaliștilor în regiunea transnistreană, or, libera circulație pe teritoriul țării și libertatea mass-mediei sunt garantate constituțional și internațional”.

Jurnalistul român Alex Craiu a primit interdicție pentru 3 ani în stânga Nistrului. Tânărul a primit un document datat din mai 2025, prin care i se comunică că este indezirabil în regiunea autoproclamată a Republicii Moldova, în timp ce încerca să se deplaseze la Tiraspol.

Un jurnalist român a primit interdicție pentru 3 ani în stânga Nistrului. Documentul care i-a fost prezentat