Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

După Canada, încă o mare economie din afara Europei vrea să se apropie de UE: „Suntem pe aceeași lungime de undă”

15 Sept. 2026, 22:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
15 Sept. 2026, 22:17 // În Lume //  Ana Panaguța

Australia urmărește cu interes încercarea Canadei de a-și aprofunda relația cu Uniunea Europeană și spune că împărtășește aceeași direcție, într-un moment în care tot mai multe țări caută alternative la dependența comercială de Statele Unite, scrie antena3.ro.

Un ministru australian a declarat marți, 15 septembrie, că țara sa este pe aceeași lungime de undă cu Canada, care încearcă să construiască legături mai strânse cu Uniunea Europeană, pe fondul escaladării războiului comercial dintre Ottawa și Washington.

Premierul canadian Mark Carney a declarat duminică faptul că țara sa urmărește o „alianță unică” cu Uniunea Europeană, dar nu intenționează să devină membră a blocului comunitar. Declarația a venit după ce Wall Street Journal a scris că Ottawa analizează posibilitatea ca Canada să devină un fel de „membru asociat” al UE.

„Suntem pe aceeași lungime de undă”, a declarat marți ministrul australian al Comerțului, Don Farrell, pentru Sydney Morning Herald.

„Vom urmări cu mare interes ceea ce face Carney”, a adăugat el.

Farrell nu a explicat însă dacă Australia negociază deja o relație mai strânsă cu Uniunea Europeană sau ce formă ar putea avea un asemenea parteneriat.

Și Australia încearcă să-și diversifice relațiile comerciale după ce mai multe dintre exporturile sale au fost lovite de tarife americane, în ciuda alianței de securitate de lungă durată cu Statele Unite și a acordului de liber schimb dintre cele două țări.

Un purtător de cuvânt al Departamentului australian pentru Afaceri Externe și Comerț nu a răspuns solicitării Reuters pentru un punct de vedere.

Între timp, Canada și UE discută despre posibilitatea ca bunurile, serviciile și angajații canadieni din sectoare strategice, precum energia, inteligența artificială, apărarea și mineralele critice, să poată circula mai liber, potrivit Wall Street Journal.

Discuțiile vizează și proiecte comune de infrastructură, printre care cabluri submarine, centre de date, sisteme de stocare în cloud, rețele de sateliți și facilități prin care energia canadiană să poată fi transportată către Europa.

Carney a discutat în repetate rânduri cu mai mulți lideri europeni, în special cu președintele francez Emmanuel Macron, despre posibilitatea ca cetățenii canadieni să poată locui și lucra fără viză în Uniunea Europeană, potrivit WSJ, care citează doi oficiali familiarizați cu discuțiile.

Sydney Morning Herald scrie că Don Farrell este deschis mai multor variante de cooperare cu UE, cu excepția construirii unor noi cabluri de fibră optică între Australia și Europa, din cauza distanței foarte mari.

„Lumea se împarte între protecționiști și cei care susțin comerțul liber”, a spus ministrul australian. „Este incontestabil că prosperitatea Australiei din ultimii 50 de ani s-a bazat pe deschiderea noastră către lume”, a adăugat el.

Australia și Uniunea Europeană au semnat în martie un acord de liber schimb, după opt ani de negocieri. Acordul elimină taxele vamale pentru aproape toate bunurile și ar putea facilita, în același timp, accesul UE la mineralele critice australiene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!