Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

După caniculă, vine urgia! Vijelii, grindină și averse cu descărcări electrice, prognozate practic în toată România

17 Aug. 2026, 10:56
 // Categoria: Meteo // Autor:  Realitatea.md
17 Aug. 2026, 10:56 // Meteo //  Realitatea.md

Meteorologii români au emis Cod galben de furtuni. Se prevăd averse cu descărcări electrice, grindină, dar și vijelii. Avertizarea este valabilă de pe 17 august, ora 23:00, până pe 18 august, ora 21:00.

În unele regiuni, viteza vântului va ajunge la 70 km/h. Urmare a fenomenelor, temperaturile vor scădea cu aproximativ 10 – 12 grade Celsius.

„Vor fi intensificări ale vântului în această noapte (luni / marți) în regiunile vestice, iar marți (18 august) în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 40…50 km/h și local de peste 60…70 km/h, îndeosebi la munte.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică la noapte în Banat, Crișana, Maramureș, iar mâine mai ales în Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali și pe arii restrânse în Transilvania și Moldova.(…) Marți în vestul, centrul și nordul țării vremea se va răci accentuat, temperaturile maxime vor scădea în general cu 10…12 grade și vor fi cuprinse între 20 și 28 de grade”, anunță meteorologii români.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Și Republica Moldova, conform meteorologilor, se vor înregistra ploi în anumite regiuni, marți și miercuri. Radarele meteo internaționale însă arată că temperaturile caniculare vor reveni în câteva zile și se vor menține până aproape de sfârșitul lunii august.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!