După mai bine de doi ani de război, atitudinea polonezilor față de refugiații ucraineni s-a schimbat spre negativ în aproape toate aspectele măsurate, cu excepția acceptării copiilor ucraineni în școli, potrivit unui sondaj al Universității din Varșovia și al Universității de Științe Economice și Umaniste din Varșovia, publicat de Rzeczpospolita pe 18 iunie.

Aproximativ 4,2 milioane de refugiați ucraineni locuiesc în UE sub statut de protecție temporară, dintre care aproape 1 milion în Polonia.

Polonezii i-au primit bine pe ucraineni după izbucnirea războiului, iar Varșovia a extins recent șederea legală a acestora în țară, împreună cu diverse programe de sprijin.

Potrivit sondajului, beneficiile sociale pentru refugiații ucraineni au fost întotdeauna cel mai problematic aspect, deoarece marea majoritate a polonezilor (95%) consideră că acestea ar trebui reduse.

Doar 17% dintre polonezi ar accepta refugiați ucraineni cu posibilitatea unei așezări pe termen lung, în scădere de la 37% în urmă cu mai bine de un an. Aproximativ 61% dintre respondenți doresc ca ucrainenii să se întoarcă în țara lor de origine după război.

„Astfel de rezultate nu sunt surprinzătoare, ele sunt rezultatul discrepanțelor în percepția străinilor după o perioadă mai lungă de ședere în țară“, a declarat pentru Rzeczpospolita Jan Brzozowski, șeful Centrului Jagiellonian pentru Studii de Migrație de la Universitatea Jagielloniană din Cracovia.

Singurul aspect în care atitudinile rămân pozitive este educația pentru copiii ucraineni. Aproximativ 82% dintre polonezi sunt de acord să ofere educație copiilor ucraineni, dar există puțin sprijin pentru predarea pe baza unui curriculum de bază ucrainean.

Jumătate dintre respondenți au declarat că ar trebui să li se predea copiilor programa de bază poloneză, în timp ce 40% susțin un compromis între o educație poloneză și ucraineană.

Aproximativ 72% dintre respondenți au declarat că, în ciuda războiului dintre Ucraina și Rusia, Polonia ar trebui să se ocupe în primul rând de propriile interese, atunci când vine vorba de comerțul cu alimente. Doar 15% au o părere contrară.

Disputele legate de comerț, mai ales importurile agricole ucrainene, au deteriorat relațiile dintre Kiev și Varșovia începând din 2023, ceea ce a dus la blocarea intermitentă a frontierei de către protestatarii polonezi.

Aproximativ 31% dintre polonezi cred că Polonia trebuie să ajute cu siguranță Ucraina (o scădere față de 62% în ianuarie 2023), în timp ce 43% sunt „mai degrabă de acord”. Aproximativ 19% se opun asistenței acordate Ucrainei, arată sondajul.

Există în continuare un sprijin puternic (62%) pentru a ajuta Ucraina din punct de vedere material, cum ar fi prin donarea de alimente și îmbrăcăminte, dar chiar și aici, cifrele au scăzut în comparație cu sondajele anterioare.

Astfel de tendințe nu sunt noi în Polonia și nici nu sunt limitate la această țară. Sondajele din alte state care au acceptat refugiați ucraineni arată o scădere similară a solidarității, deși sprijinul general rămâne destul de puternic.

Propaganda rusă a încercat să profite de scepticismul față de refugiați în țările gazdă și să îi demonizeze pe ucraineni, încercând să creeze o prăpastie între populațiile locale și guverne, a susține Centrul media pentru criza din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#Polonia #razboi #refugiati #Ucraina

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, desfășurate între 18 și 20 septembrie 2026, au avut loc într-un context cu totul diferit de precedentele scrutine parlamentare. Sunt primele alegeri legislative ruse organizate după declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei în 2022 și, prin urmare, au o semnificație care depășește cu mult simpla distribuire a mandatelor în camera inferioară a Parlamentului de la Moscova.

Potrivit rezultatelor oficiale comunicate de Comisia Electorală Centrală a Federației Ruse, „Rusia Unită” a obținut 349 de mandate în Duma de Stat, majoritate constituțională. KPRF a primit 37 de mandate, LDPR – 23, „Oamenii Noi” – 19, „Rusia Justă” – 17, „Rodina” – un mandat, iar candidații independenți – patru.

Dincolo de cifre, însă, întrebarea esențială este alta: ce fel de legitimitate poate produce un scrutin în care competiția politică este sever restrânsă, iar observarea internațională independentă a fost absentă?

Un scrutin fără alternativa electorală

Într-o democrație pluralistă, alegerile reprezintă mecanismul prin care cetățenii pot schimba guvernarea, pot sancționa puterea și pot oferi legitimitate unei noi majorități. În Rusia contemporană, funcția electorală s-a modificat considerabil.

OSCE a anunțat în august 2026 că Federația Rusă nu a invitat observatori ai OSCE/ODIHR la alegerile pentru Duma de Stat. Organizația a subliniat că această decizie se înscrie într-un tipar mai larg: nici alegerile prezidențiale din 2024 și nici scrutinul parlamentar din 2021 nu au beneficiat de o misiune deplină de observare a OSCE. În același timp, OSCE a menționat restricțiile asupra libertății de exprimare, asocierii, presei și activității opoziției politice.

Această situație este importantă deoarece simpla existență a urnelor nu este suficientă pentru a defini un scrutin democratic. Alegerile presupun și competiție reală, acces relativ egal la spațiul public, posibilitatea alegătorului de a primi informații diverse, libertatea candidaților de a se organiza și existența unui control independent asupra procesului electoral.

În Rusia, aceste condiții au fost restrânse progresiv. Partidele și candidații care contestă fundamental politica Kremlinului au întâmpinat obstacole juridice și administrative majore. Formațiunea liberală „Iabloko”, de exemplu, nu a putut participa la alegerile parlamentare prin excludere din scrutin, iar numeroși politicieni anti-război se află în exil, sunt încarcerați sau au fost împiedicați să candideze. Reuters a relatat că alegerile din 2026 au fost prezentate de Kremlin ca o demonstrație a sprijinului intern pentru politica sa, în timp ce o parte a opoziției și a alegătorilor ruși din străinătate au contestat această interpretare.

Prin urmare, rezultatul electoral trebuie citit cu atenție. Un procent de voturi exprimat într-un sistem cu competiție limitată nu poate fi interpretat automat în același mod ca un rezultat obținut într-un sistem cu pluralism politic deplin.

Contextul rusesc obligă însă la o analiză mai prudentă

Într-un sistem politic în care administrația prezidențială și aparatul de stat au o influență considerabilă asupra vieții politice, mobilizarea alegătorilor poate deveni ea însăși o componentă a mesajului politic. Vladimir Putin a făcut apel public la participarea la scrutin și a asociat-o cu demonstrarea sprijinului pentru politica statului și pentru războiul din Ucraina.

Totodată, presa independentă și organizațiile critice față de autorități au semnalat diferențe foarte mari între regiuni și probleme legate de votul la domiciliu și de transparența procedurilor. Aici apare una dintre principalele diferențe dintre o alegere competitivă și un scrutin puternic controlat administrativ: nu doar rezultatul contează, ci și posibilitatea de a verifica independent cum a fost obținut acesta.

Regiunea transnistreană – acolo unde alegerile Rusiei devin o problemă pentru Republica Moldova

Pentru Republica Moldova, însă, cea mai importantă dimensiune a alegerilor ruse nu se află la Moscova, Sankt Petersburg sau în regiunile rusești. Ea se află pe malul stâng al Nistrului.

Decizia Rusiei de a organiza secții de vot pentru alegerile Dumei de Stat în regiunea transnistreană a provocat un nou conflict diplomatic cu Chișinăul. Potrivit Reuters, Rusia a deschis 15 secții în regiunea separatistă, în timp ce autoritățile Republicii Moldova au susținut că votarea ar trebui să se desfășoare exclusiv în cadrul secției autorizate de la Ambasada Rusiei din Chișinău. Guvernul moldovean a invocat suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și lipsa controlului autorităților constituționale asupra regiunii.

Această dispută este mult mai importantă decât pare la prima vedere. În mod formal, Moscova poate argumenta că organizează alegeri pentru propriii cetățeni aflați în afara Federației Ruse. Problema apare atunci când aceste operațiuni electorale sunt organizate pe teritoriul unui stat fără acordul autorităților constituționale ale acelui stat și, cu atât mai mult, într-o regiune separatistă susținută politic și militar de Federația Rusă.

În acest caz, problema nu mai este doar electorală. Ea devine una de suveranitate, securitate și statut internațional. De aceea, reacția Chișinăului trebuie înțeleasă în primul rând prin prisma principiului teritorialității. Republica Moldova nu contestă dreptul cetățenilor ruși de a vota, ci contestă modalitatea și locul în care Federația Rusă își exercită acest drept în raport cu teritoriul unui stat asupra căruia acesta își afirmă propria suveranitate.

Este o distincție fundamentală

Experiența Republicii Moldova arată momentul unde se termină dreptul electoral și începe geopolitica. Cazul transnistrean demonstrează că, în spațiul post-sovietic, problema alegerilor nu poate fi separată întotdeauna de problema geopolitică. Regiunea transnistreană nu este recunoscută internațional ca stat independent, inclusiv de Federația Rusă. Totuși, Moscova menține acolo o prezență militară, relații politice și economice privilegiate și o influență instituțională considerabilă. În acest context, organizarea alegerilor ruse în regiune dobândește o încărcătură politică suplimentară.

În 2021, în regiunea transnistreană au fost organizate 27 de secții pentru alegerile ruse, iar potrivit Reuters aproximativ 76% dintre voturile exprimate acolo au revenit Rusiei Unite. În 2026, autoritățile ruse au redus numărul secțiilor la 15, însă principiul a rămas același: Moscova a organizat procesul electoral într-o regiune asupra căreia autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu exercită control efectiv.

Aceasta este poate cea mai importantă lecție pentru Chișinău. Un stat poate accepta exercitarea dreptului de vot al cetățenilor străini pe teritoriul său, dar trebuie să poată stabili condițiile în care acest lucru se produce. În cazul regiunilor separatiste, chestiunea este și mai sensibilă deoarece orice acțiune oficială a unui alt stat poate contribui, chiar și indirect, la consolidarea unor structuri paralele.

Pentru Republica Moldova, problema nu este, așadar, numai „unde votează cetățenii ruși”, ci și ce mesaj instituțional transmite organizarea acelui vot.

Pașapoartele rusești și infrastructura politică a influenței

Dimensiunea electorală se suprapune astfel peste o problemă mai veche: acordarea cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană.

În septembrie 2026, pe fondul disputei privind secțiile de vot, ambasadorul rus Oleg Ozerov a mers la Tiraspol și a prezentat primele pașapoarte rusești eliberate locuitorilor regiunii prin procedura simplificată instituită de autoritățile ruse. Evenimentul a accentuat tensiunile dintre Chișinău și Moscova.

Privite separat, pașaportul, secția de vot și reprezentarea diplomatică pot părea instrumente administrative. Privite împreună, ele formează însă o infrastructură politică prin care un stat își păstrează legătura instituțională cu o populație aflată pe teritoriul altui stat.

Tocmai aici experiența Republicii Moldova devine relevantă pentru România și pentru Uniunea Europeană. Transnistria arată că influența externă nu se exercită numai prin instrumente militare sau prin presiuni diplomatice. Ea poate fi exercitată și prin cetățenie, mass-media, infrastructuri economice, rețele sociale, instituții educaționale, reprezentare consulară și mobilizare electorală. Alegerile devin astfel unul dintre instrumentele prin care o influență politică preexistentă poate fi menținută și legitimată.

Ce înseamnă acest lucru pentru România?

Pentru publicul român, lecția transnistreană are o importanță directă. România este membră a Uniunii Europene și NATO, iar Republica Moldova se află într-un proces avansat de apropiere de Uniunea Europeană. În acest context, securitatea politică a Republicii Moldova nu mai este doar o problemă bilaterală Chișinău-Moscova. Ea este parte a securității europene.

Alegerile din Rusia demonstrează încă o dată că Kremlinul privește spațiul post-sovietic nu doar prin relațiile dintre guverne, ci și prin intermediul comunităților de cetățeni ruși și al teritoriilor asupra cărora Moscova exercită influență.

De aceea, România are un interes legitim ca procesul de democratizare și consolidare instituțională din Republica Moldova să continue. Nu este vorba despre alegerea unei tabere politice moldovenești, ci despre susținerea unor reguli care fac posibilă competiția democratică: alegeri verificabile, instituții electorale credibile, presă pluralistă, transparența finanțării politice și protejarea procesului electoral de ingerințe externe.

Experiența recentă a Republicii Moldova arată însă că niciun stat democratic nu este complet imun la asemenea presiuni. Raportul final al OSCE/ODIHR privind alegerile parlamentare moldovenești din 28 septembrie 2025 a constatat că scrutinul a fost competitiv și a oferit alegătorilor alternative politice clare, dar a fost afectat de interferență externă, finanțare ilegală, atacuri cibernetice și dezinformare. În același timp, observatorii au apreciat că, în ziua alegerilor, procesul a fost organizat și s-a desfășurat calm și transparent.

Deci, alegerile devin astfel unul dintre instrumentele prin care o influență politică preexistentă poate fi menținută și legitimată. Totuși, un contrast relevant apare aici: în timp ce Rusia facilitează la maximum obținerea cetățeniei pentru locuitorii din Transnistria, prin proceduri simplificate și vizite oficiale precum cea a ambasadorului Ozerov, în România se discută simultan despre restricționarea accesului la cetățenia română pentru cetățenii moldoveni. Contrastul ridică o întrebare de fond: dacă cetățenia este un instrument de influență geopolitică atunci când o folosește Moscova, o eventuală limitare a accesului la cetățenia română ar putea slăbi tocmai una dintre pârghiile prin care România și UE mențin legătura cu cetățenii Republicii Moldova, chiar în momentul în care Rusia își intensifică propriile instrumente de atragere a acestei populații.

O lecție pentru Europa: alegerile trebuie apărate înainte de ziua votului

Experiența Rusiei și cea a Republicii Moldova sugerează o concluzie mai largă pentru Europa.

Protejarea alegerilor nu începe în dimineața scrutinului și nu se termină după închiderea urnelor. Ea începe cu mult timp înainte: prin transparența finanțării partidelor, independența administrației electorale, pluralismul mediatic, securitatea infrastructurii digitale și capacitatea instituțiilor de a identifica ingerințele externe.

În cazul Republicii Moldova, această problemă este cu atât mai importantă cu cât țara se află într-o etapă decisivă a apropierii de Uniunea Europeană. Presiunile asupra procesului electoral pot fi exercitate nu numai prin falsificarea buletinelor, ci și prin manipularea informațională, finanțarea clandestină, atacuri cibernetice, cumpărarea voturilor sau utilizarea unor structuri sociale și economice dependente de actori externi.

De aici rezultă și o lecție pentru România și UE: sprijinul acordat Republicii Moldova nu trebuie redus la declarații politice. Consolidarea instituțiilor electorale, a presei independente, a securității cibernetice și a capacității administrației de a răspunde interferențelor externe reprezintă elemente concrete ale securității europene.

Dincolo de rezultatul Rusiei

Rezultatul alegerilor pentru Duma de Stat va permite Kremlinului să afirme că dispune în continuare de o majoritate parlamentară solidă. Din perspectiva mecanicii puterii ruse, acest rezultat este important. Dar pentru observatorii externi întrebarea fundamentală nu este numai câte procente a obținut Rusia Unită. Întrebarea este în ce condiții au fost obținute aceste procente și cât de largă a fost competiția politică oferită alegătorilor.

Absența observatorilor OSCE, restrângerea competiției politice, presiunile asupra opoziției și utilizarea scrutinului ca demonstrație de sprijin pentru politica Kremlinului limitează valoarea electorală a cifrelor ca indicator al preferințelor politice libere ale societății ruse.

Iar pentru Republica Moldova există o problemă suplimentară: Rusia nu și-a limitat exercițiul electoral la teritoriul propriu. Organizarea votului în Transnistria a readus în actualitate chestiunea relației dintre cetățenia rusă, politica electorală rusă și conflictul transnistrean.

De aceea, lecția alegerilor ruse din 2026 pentru Chișinău și București este mai largă decât o simplă comparație între două sisteme electorale.

Democrația nu înseamnă doar existența urnelor. Înseamnă existența unei alegeri reale, verificabile și protejate de presiuni externe.

Pentru Republica Moldova, apărarea acestui principiu este inseparabilă de apărarea propriei suveranități. Pentru România și Uniunea Europeană, sprijinirea acestei capacități reprezintă, în același timp, o investiție în securitatea democratică a frontierei estice a Europei.

Iar regiunea transnistreană arată poate cel mai clar de ce această problemă nu poate fi tratată ca o simplă chestiune electorală. Într-un spațiu în care frontierele, cetățenia, identitatea, informația și securitatea se intersectează, urna poate deveni și un instrument al geopoliticii.

Disclaimer: Acest material este realizat de Agenția de Presă IPN. Proiectul – Europa Aproape: Informare, dialog și cooperare – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și implementat de Agenția de Presă IPN. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

#alegeri #Anatol Taranu #Moldova #Rusia