Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

După Senat, și Camera Deputaților din România anunță restructurări: „Peste 200 de posturi”

22 Ian. 2025, 20:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
22 Ian. 2025, 20:58 // În Lume //  Ana Panaguța

Preşedintele Camerei Deputaților din România, Ciprian Şerban, a anunţat miercuri, 22 ianuarie curent, că săptămâna viitoare va fi finalizat un plan de reorganizare a Camerei, de reducere a posturilor de angajaţi, precum şi măsuri de eficienţă energetică, transmite stirileprotv.ro.

„Avem în total 1500 şi ceva de angajaţi, din care 125 care se autofinanţează, vorbim despre cei care se ocupă de închirierea sălilor. Avem undeva la 428 care deservesc întreaga clădire, aici mă refer la Cameră, la Senat, la Curte, tot ce avem în clădirea Parlamentului. Ar mai rămâne undeva în jur de 1098 – 1100 de angajaţi, din care avem în vedere o reducere de peste 200 de posturi”, a declarat Ciprian Şerban.

El a spus că doreşte ca săptămâna viitoare, luni, să aibă proiectul de reorganizare finalizat.

„Am în vedere tot ce înseamnă Camera Deputaţilor. Luni pot spune concret. (…) Luăm în calcul inclusiv eficienţa energetică, absolut tot, încercăm să reducem cât se poate de mult, vorbim de eficienţă”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

În legătură cu eficienţa energetică, Ciprian Şerban a menţionat măsuri privind reducerea consumului din iluminat.

„În primul rând o să umblăm la oră, acum în jur de ora 17:00 se aprind luminile exterioare, nu ştiu, o să mergem la 19:00, la 20:00. O să încercăm să diminuăm luminile interioare. Facem o analiză. Până luni am totul complet”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Amintim că, Senatul României a adoptat, marți, două memorandumuri care reduc schema de funcționare a instituției cu 24%. Numărul de posturi scade de la 796 la 618, inclusiv aproximativ 30 de poziții vacante, ceea ce va duce la concedierea a 156 de angajați. Totodată, vor fi diminuate cheltuielile privind întreținerea autoturismelor, a anunțat vicepreședintele Senatului, Robert Cazanciuc.

Protest fără precedent în Senatul României. 156 dintre angajaţi vor fi dați afară

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 22:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Nov. 2026, 22:16 // Slider //  Ana Panaguța

Ministerul Apărării Naționale al României (MApN) a anunțat miercuri seară, 11 noiembrie, că sistemul său de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor, informează hotnews.ro.

Două aeronave de vânătoare F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, precizează ministerul, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a instituției.

„Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din zona nord a județului Tulcea, iar la ora 21.32 a fost transmis un mesaj RO-Alert”, a mai anunțat instituția.

RO-Alert pentru Tulcea

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit acest mesaj RO-Alert şi au fost sfătuiţi să îşi păstreze calmul şi să se adăpostească. Autorităţile au identificat o dronă care se apropia de graniţă.

„În urmă cu câteva minute a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a judeţului după ce SMFA a identificat o ţintă care se apropie de zona de nord a graniţei României cu Ucraina în apropiere de judeţul Tulcea”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Cetăţenilor li s-a recomandat să se adăpostească în beciuri.

„Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, scrie în mesajul RO-Alert.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!