Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

După tranzitul feroviar către Kaliningrad, Lituania l-a blocat și pe cel rutier, acuză Rusia

21 Iun. 2022, 22:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
21 Iun. 2022, 22:50 // În Lume //  Realitatea.md

Lituania a restrâns de asemenea tranzitul mărfurilor transportate pe cale rutieră între Rusia şi exclava acesteia Kaliningrad, după ce astfel de restricţii au fost impuse deja tranzitului feroviar, au declarat marţi oficiali ruşi din această exclavă de la Marea Baltică, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Restricţiile parţiale asupra tranzitului de mărfuri afectează de asemenea transportul pe şosea prin Lituania”, prin urmare „aceste mărfuri mai pot fi transportate acum doar pe mare”, a declarat agenţiei Interfax un purtător de cuvânt guvernamental rus.

Informaţia a fost confirmată acestei agenţii şi de mai multe companii ruseşti care transportă mărfuri cu camioane către Kaliningrad prin Lituania, iar la graniţa dintre Rusia şi Lituania s-a format o coadă de astfel de vehicule.

În timp ce guvernul de la Vilnius afirmă că a restrâns tranzitul rusesc de mărfuri spre Kaliningrad în virtutea sancţiunilor europene impuse Rusiei pentru agresiunea asupra Ucrainei, Moscova a cerut UE „să restabilească imediat funcţionarea tranzitului în Kaliningrad”, avertizând că, „în caz contrar, vor exista măsuri de răspuns”.

Convocat la MAE rus, ambasadorul UE la Moscova, Markus Ederer, a declarat că a avut astfel „posibilitatea să explice cu exactitate poziţia UE că nu este vorba despre o blocadă şi că tranzitul pentru persoane şi mărfuri care nu este supus sancţiunilor funcţionează normal”.

Venit în Kaliningrad în urma acestor probleme, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a spus că „Rusia va reacţiona fără nicio îndoială faţă de aceste acţiuni ostile” şi „consecinţele lor vor afecta grav populaţia Lituaniei”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.