Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

27 septembrie 2026

Echipa Națională de futsal a Moldovei: Constantin Nița, jucătorul care a marcat 18 goluri într-un singur meci

09 Apr. 2022, 09:06
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
09 Apr. 2022, 09:06 // Sport //  Realitatea.md

Constantin Nița este jucătorul din echipa Națională de futsal a Moldovei, care a pus umărul la calificarea în runda următoare preliminară a Campionatului Mondial. Sportivul a marcat unul din golurile Moldovei în victoria de debut cu Elveția (scor 4-1). A fost primul său gol într-un meci oficial pentru selecționata Moldovei, scrie fmf.md.

„Primul gol oficial mi-a adus multă satisfacție, mai ales că am putut să ajut echipa să obțină o victorie importanță. Este o motivație în plus ca să lucrez asupra mea și, de ce nu, să mai marchez în acest stagiu preliminar. Avem o grupă de calificare pe care trebuie să o câștigăm. Jucăm acasă, în fața unui public minunat care te susține mereu. Acest factor te stiumulează să te dăruiești mai mult pe teren și să aducem cât mai multă bucurie suporterilor și întregii țării”, a povestit sportivul pentru fmf.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Jucătorul de 21 de ani se evidențiază și mai mult în campionatul național de futsal, acolo unde a stabilit un record incredibil. Recent, în componența formației Balkan Pharmaceuticals el a înscris tocmai 18 goluri în poarta codașei Next și cu o etapă până la finalul competiției a preluat șefia în topul golgheterilor cu 36 de reușite.

 „Evident, la începutul meciului nici prin gând nu-mi trecuse ideea că voi marca 18 goluri. Însă pe parcurs am prins la curaj și cu ajutorul echipei mi-am făcut datoria în fața porții. Suntem la final de sezon, iar situația în campionat este clară, de aceea nu am avut nimic de pierdut. Îmi doream să marchez și să mă evidențiez. Acum, chiar mi-am pus ca obiectiv să devin golgheterul campionatului. Am simțit că este posibil acest lucru. Este un imbold să demonstrez că nu în zadar sunt acolo sus, în topul marcatorilor”a mai spus jucărul lui Balkan Pharmaceuticals.

Tânărul a mai declarat că toate golurile din ultima perioadă l-au ajutat pe să depășească o tragedie din viața sa. Acesta a dedicat toate aceste succese bunicii sale, care recent s-a stins din viață.

„Bunica era principalul meu suporter. Era prezentă la multe meciuri, mă susținea și la bine și la greu. De fiecare când marcam, eram cu gîndul la ea. De asemenea, îi sunt foarte recunoscător familiei și prietenei mele, care mereu sunt alături”, a spus acesta.

Cât despre aspirațiile sale de viitor, Constantin recunoște că se va concentra în continuare pe cariera futsal.

„Astfel, sunt mai multe șanse să ajung să evoluez la o echipă din afara țării. Futsalul mă motivează să muncesc tot mai mult pentru a-mi atinge scopurile”, a mai conchis tânărul jucător.

Constantin Nița s-a născut pe 10 august 2000 la Chișinău. A făcut primii pași în fotbal la Școala Specializată de Fotbal nr.2 din Chișinău sub îndrumarea lui Petru Muntean. Junioratul l-a făcut la o altă echipă din capitală, Real Succes. În cariera de fotbalist, a mai jucat în Divizia B la CSF Cricova.

Începând cu 2017, joacă și futsal. Mai întâi a fost legitimat la Atletico Chișinău, iar un an mai târziu s-a transferat la Balkan Pharmaceuticals, acolo unde a ajuns unul din liderii echipei, pentru care a marcat peste 50 de goluri. De asemenea, a fost căpitanul naționalei de futsal U19 a Moldovei, iar din 2019 a devenit și membru al primei reprezentative a Moldovei. Primul gol l-a marcat într-un amical cu Armenia, pe 17 ianuarie 2020.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
26 Sept. 2026, 20:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 20:10 // Slider //  Daniela Baranovschi

El Niño „Godzilla” a sosit și deja doboară recorduri pe care lumea ar fi preferat să nu le vadă niciodată depășite, relatează Euronews.

Temperaturile de la suprafața Oceanului Pacific ecuatorial au depășit deja cele mai ridicate valori înregistrate în timpul oricărui episod anterior El Niño, iar fenomenul meteorologic continuă să se intensifice. Între iunie 2026 și februarie 2027, experții estimează că valul extrem de căldură asociat acestuia ar putea contribui la aproape jumătate de milion de decese suplimentare.

Estimările au declanșat semnale de alarmă în birourile agențiilor meteorologice, autorităților sanitare și guvernelor din întreaga lume. Însăși Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a decretat o mobilizare fără precedent pentru pregătirea în vederea fenomenelor meteorologice extreme care urmează.

„El Niño se amplifică sub ochii noștri. Planeta se află în ape neexplorate, iar aceste ape se încălzesc”, a declarat la începutul lunii septembrie secretarul general al ONU, António Guterres.

Dar chiar dacă guvernele se pregătesc pentru un an devastator din punctul de vedere al meteorologiei extreme, experții spun că sunt încă multe măsuri care pot fi luate pentru a limita pagubele, atât acum, cât și în viitor, transmite Antena3CNN.

De ce este atât de îngrijorător acest episod El Niño

Un episod El Niño începe în Pacific, dar efectele sale pot fi resimțite pe tot globul. Atunci când apele din apropierea Ecuatorului devin neobișnuit de calde, acestea eliberează căldură în atmosferă, contribuind la creșterea temperaturilor globale și modificând zonele în care cad precipitațiile.

Cu temperaturile oceanelor deja la niveluri record, actualul El Niño ar putea aduce valuri de căldură mai intense, secete și precipitații abundente în regiunile vulnerabile și ar putea duce temperaturile globale către noi recorduri. Din acest motiv, fenomenul a fost numit „Godzilla” și „Super El Niño”.

Unele dintre efecte sunt deja resimțite. India s-a confruntat cu precipitații musonice sub nivelul normal, în timp ce sudul Africii se confruntă cu un risc crescut de secetă.

În Europa, El Niño poate influența vremea din timpul iernii, iar secetele sau recoltele compromise în alte regiuni pot perturba aprovizionarea cu alimente pe continent.

Amenințarea a presat guvernele să ia măsuri înainte de manifestările anticipate. Luna aceasta, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a declarat preventiv stare de urgență în vederea posibilelor inundații, alunecări de teren, eroziuni costiere și furtuni severe de iarnă.

Cum ne putem pregăti pentru un El Niño ce nu poate fi evitat

Oricât de mult s-ar pregăti autoritățile, El Niño este un fenomen natural care nu poate fi oprit printr-o apăsare de buton. Totuși, chiar dacă nu poate fi împiedicat, prognozele oferă oamenilor luni întregi pentru a se pregăti.

„Cheia este gestionarea apei și pregătirea pentru schimbările în ceea ce privește locul și momentul în care apar precipitațiile”, explică Davide Faranda, director de cercetare la Centrul Național Francez pentru Cercetare Științifică (CNRS) și autor principal pentru Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) al ONU.

Potrivit acestui specialist, guvernele pot stoca și distribui apa cu mai multă atenție, pot controla mai bine modul în care sunt utilizate rezervoarele și apele subterane, pot ajusta calendarele agricole și practicile de irigații și pot pregăti comunitățile pentru secete sau inundații.

Și Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a transmis recomandări concrete. Fermierii, spun oficialii FAO, pot reduce pierderile modificând datele de semănare, irigând în perioadele mai răcoroase ale zilei, stocând apă înaintea secetelor și luând măsuri pentru protejarea culturilor și animalelor de temperaturile extreme.

Unele guverne au venit și cu sprijin financiar. Marea Britanie a promis până la 17 milioane de euro pentru a ajuta țările vulnerabile să se pregătească pentru acest El Niño. Banii ar urma să finanțeze măsuri care variază de la vaccinarea animalelor înaintea secetelor până la consolidarea locuințelor înaintea inundațiilor și acordarea de sprijin financiar fermierilor, înainte ca recoltele să fie compromise.

Acțiunile climatice ar putea limita pagubele viitoare

Majoritatea episoadelor El Niño cresc temperaturile medii globale cu aproximativ 0,2°C. Acest lucru este suficient pentru a declanșa fenomene meteorologice extreme în țările din Sudul Global, însă aportul respectiv înseamnă doar o fracțiune din încălzirea suplimentară provocată de schimbările climatice.

Arderea combustibililor fosili a dus mediile globale de la suprafață cu aproximativ 1,3 – 1,4 grade Celsius peste nivelurile epocii preindustriale, deschizând calea pentru vara toridă din Europa, care a declanșat secete severe și incendii de vegetație.

Efectele El Niño se suprapun peste cele ale unei lumi care se încălzește deja. Acesta este motivul pentru care anul trecut a fost printre cei mai caldi înregistrați vreodată, în ciuda efectului natural de răcire exercitat de fenomenul complementar, La Niña.

Cercetări recente sugerează că schimbările climatice intensifică El Niño. Un studiu publicat în august a constatat că episoadele El Niño sunt cu 36% mai puternice decât în perioada de dinaintea erei industriale, tendință pe care cercetătorii au asociat-o cu încălzirea provocată de activitatea umană.

O planetă mai fierbinte înseamnă mai multe valuri de căldură extremă, o presiune mai mare asupra resurselor de apă și, în unele locuri, mai multe precipitații. Reducerea emisiilor nu ar opri ciclul climatic natural care duce la apariția fenomenelor El Niño, dar ar reduce încălzirea provocată de activitatea umană, care face ca aceste amenințări să fie mai severe.

Asta înseamnă că pagubele nu sunt în totalitate în afara controlului nostru. „Nu putem elimina El Niño prin măsuri de atenuare a schimbărilor climatice, dar putem reduce măsura în care schimbările climatice le fac consecințele mai severe lui El Niño”, a conchis Davide Faranda.