Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Efectele sancțiunilor: Uniunea Europeană a înghețat până acum active de 14 miliarde de euro ale oligarhilor ruși

12 Iul. 2022, 17:07
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Iul. 2022, 17:07 // În Lume //  Realitatea.md

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a anunțat că Uniunea Europeană a înghețat până în prezent active în valoare de 13,8 miliarde de euro deținute de oligarhi ruși, alte persoane și entități vizate de sancțiuni din cauza războiului purtat de Moscova împotriva Ucrainei, informează Reuters, scrie libertate.ro.

 „Pentru moment, avem fonduri înghețate provenind de la oligarhi și de la alte entități în valoare de 13,8 miliarde de euro, este o sumă destul de mare”, a afirmat marți Didier Reynders.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Dar o foarte mare parte, mai mult de 12 miliarde, provine din cinci state membre, așa că trebuie să continuăm să îi convingem și pe ceilalți să facă același lucru”, a declarat presei comisarul european, la sosirea la o reuniune a miniștrilor naționali ai justiției desfășurată în capitala Cehiei, Praga.

Oficialul european nu a dat numele celor cinci țări. Acesta a declarat că se așteaptă la încheierea unui acord politic final, la finalul verii, cu privire la un nou instrument juridic care să transforme încălcarea sau încercarea de a ocoli sancțiunile într-o infracțiune penală peste tot în UE, ceea ce nu se întâmplă în prezent.

„Dacă va fi cazul, banii se vor întoarce într-un fond pentru poporul ucrainean, pentru a da banii înapoi poporului ucrainean după confiscarea bunurilor”, a adăugat comisarul european pentru Justiție.

Reynders și miniștrii de Justiție din statele membre au discutat, de asemenea, despre cooperarea cu Eurojust, agenția de justiție penală a blocului comunitar, în privința strângerii de dovezi privind presupusele crime de război din Ucraina, care a fost atacată de Rusia de pe uscat, de pe mare și din aer începând din luna februarie. Comisarul european a mai spus că Eurojust va stoca toate dovezile și că agenția ar trebui să coopereze îndeaproape cu țările membre ale blocului comunitar, dintre care 14 au deschis deja investigații naționale proprii privind războiul din Ucraina „Cel mai important este să existe o coordonare foarte bună, să nu se dubleze diferitele situații și să se adune toate probele în același loc”, a precizat Reynders.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!