Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Elevii din clasa a IV-a revin la note din septembrie, după 11 ani de calificative

03 Iul. 2026, 16:12
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
03 Iul. 2026, 16:12 // Societate //  Vlada Ciorici

Elevii de clasa a IV-a vor reveni la sistemul vechi de notare începând cu septembrie 2026, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul live-ului săptămânal.

Potrivit ministrului, în acest an școlar a fost pilotată revenirea graduală la note, iar săptămâna viitoare va fi semnat și actul oficial prin care schimbarea intră în vigoare din toamnă.

„Din septembrie 2026 urmează să introducem note în clasa a IV-a pentru toți elevii. Vă aduc aminte că în 2025, pe parcursul acestui an de studiu, a fost pilotată această nouă abordare când notele revin gradual în clasa a IV-a și ne apropiem de decizia finală. Săptămâna viitoare cred că vom emite deja și ordinul oficial prin care asta se întâmplă. În această săptămână s-au discutat rezultatele pilotării, lucruri care mai trebuie ajustate, cum susținem învățătorii din clasele primare în raport cu această revenire. Și de săptămâna viitoare vom avea deja și actul oficial prin care revin notele în clasa a IV-a din septembrie 2026”, a declarat ministrul Educației.

Amintim că trecerea de la note la calificative și descriptori în clasele I-IV s-a făcut în 2015, pentru a reduce presiunea asupra elevilor mici.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 15:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2026, 15:55 // Slider //  Realitatea.md

Un nou episod de vreme severă amenință Peninsula Iberică, după furtuna Adam. Regiunea urmează să fie afectată de furtuna Bruna și de depresiunea Charles, un sistem atmosferic de origine subtropicală care va aduce ploi abundente, vânt puternic și condiții periculoase pe mare. Spania a emis deja cod roșu de precipitații pentru mai multe zone, unde sunt prognozate cantități mari de apă și un risc major de inundații și viituri.

Potrivit Agenției Meteorologice de Stat din Spania (AEMET), alerta vizează nordul provinciei Cáceres și sudul provinciei Ávila. Codul roșu va fi valabil marți, 10 noiembrie, între orele 09:00 și 23:59. Meteorologii avertizează că precipitațiile ar putea depăși 120 de litri pe metru pătrat în doar 12 ore, ceea ce ar putea provoca creșterea rapidă a nivelului râurilor și cursurilor de apă.

Nici Portugalia nu va fi ocolită de vremea rea. Primele efecte ale depresiunii Charles ar putea fi resimțite în Madeira, iar Portugalia continentală ar urma să fie afectată în special miercuri, 11 noiembrie. Fenomenele meteo ar putea continua și joi, 12 noiembrie, însă cu o intensitate mai redusă.

Depresiunea Charles, denumită de Serviciul Meteorologic Portughez, va interacționa cu circulația furtunii Bruna, iar evoluția celor două sisteme ar putea genera precipitații abundente, perioade prelungite de ploaie și intensificări puternice ale vântului.

Meteorologii avertizează că traiectoria depresiunii Charles rămâne incertă. În timp ce modelele europene ECMWF și canadian GEM estimează că centrul sistemului ar putea trece în apropierea Lisabonei sau chiar peste această regiune, modelele americane GFS și ICON anticipează o deplasare mai spre sud.

Cele mai expuse regiuni ar putea fi vestul și sud-vestul Peninsulei Iberice, în special zona dintre Capul São Vicente și Golful Cádiz.

Avertizări de vreme severă au fost emise și în alte state europene. Portugalia, sudul Germaniei și Italia se află sub cod portocaliu de ploi, în timp ce Elveția este vizată de cod galben de precipitații. Autoritățile îndeamnă populația să respecte avertizările meteorologice și să manifeste prudență, în special în zonele expuse inundațiilor și pe litoral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!