Începând cu 1 noiembrie 2026, va fi modificat formatul codului de identificare a consumatorului (ID consumator), utilizat la achitarea facturilor pentru gazele naturale, anunță Energocom.
Primele trei cifre și semnul „/” vor fi eliminate, iar identificarea consumatorilor la efectuarea plăților se va realiza exclusiv în baza noului ID, format din 10 cifre, care urmează după acest semn.
Consumatorii sunt îndemnați să țină cont de această modificare la achitarea facturilor pentru gazele naturale. Pentru informații suplimentare, cetățenii pot suna la Centrul de apel al S.A. „Energocom” la numărul 1309 sau pot transmite solicitările prin poșta electronică: cancelaria@furnizare.energocom.md.
313 edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la agentul termic până la 29 octombrie, pentru sezonul rece 2026–2027. Dintre acestea, 37 sunt blocuri locative, iar celelalte sunt instituții de învățământ, spitale, case particulare și agenți economici, informează „Termoelectrica”.
Potrivit datelor întreprinderii, până la această dată au fost conectate la încălzire 133 de grădinițe, 21 de școli și licee, 18 instituții medicale, 37 de blocuri locative, 20 de case particulare și 84 de agenți economici.
Între timp, primarul capitalei, Ion Ceban, a precizat că Primăria a dispus conectarea la agentul termic a instituțiilor sociale, inclusiv a școlilor, grădinițelor și spitalelor. În cazul blocurilor de locuit, edilul afirmă că administratorii trebuie să solicite conectarea de la „Termoelectrica”.
Potrivit lui Ceban, întreprinderea este în subordinea Guvernului, iar conectarea blocurilor depinde de solicitările administratorilor fondului locativ.
„Multă lume ne întreabă despre conectarea agentului termic în municipiul Chișinău și când primăria va dispune acest lucru. Primăria a dispus pentru toate instituțiile sociale, școli, grădinițe, spitale, alte instituții sociale, ceea ce este de fapt competența primăriei. În rest, administratorii de bloc împreună cu Termoelectrica, anume acea termoelectrică pe care boronește orașul, este responsabilă de acest lucru. Termoelectrica este instituția Guvernului, iar administratorii de bloc trebuie să facă solicitări ca să fie conectate blocurile de locuit la agentul termic”, a declarat Ceban.
La rândul său, „Termoelectrica” precizează că, pentru conectarea unui bloc la încălzire, gestionarul fondului locativ trebuie să depună o cerere în format liber. Pentru aceasta, majoritatea locatarilor trebuie să solicite administratorului conectarea la agentul termic.
Întreprinderea dă asigurări că specialiștii săi vor conecta imobilul imediat după recepționarea cererii.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.