Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Escrocherie cu angajarea în UE: Sute de moldoveni au plătit până la 5000 de euro unei firme fără licență

03 Feb. 2026, 10:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
03 Feb. 2026, 10:10 // Actualitate //  Victoria Laur

O firmă care nu dispunea de licență corespunzătoare ar fi înșelat sute de moldoveni cu angajarea la muncă în statele membre ale UE. Zece persoane au fost condamnate pentru escrocherie, trafic de influență și organizarea migrației ilegale.

Conform dosarului, o inculpată, în calitate de director al mai multor societăți comerciale din Chișinău, avea rolul de lider al grupului criminal organizat. În perioada 2007-2017, împreună cu soțul său și mai mulți complici – angajați în calitate de administratori, manageri și agenți de publicitate la firmele sale, dar și un avocat, ar fi coordonat activitatea ilegală.

Conform procurorilor, prin înșelăciune și abuz de încredere, aceștia au indus în eroare sute de persoane, plasând diferite anunțuri într-un ziar și pe site-uri de publicitate, prin care ademeneau victimele să le ofere servicii. Era promisă asigurarea plecării în UE, perfectarea vizelor și permiselor de ședere, dar și comercializarea unor pachete turistice mai ieftine decât la alte companii din țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ulterior, victimele erau instruite despre cum să se comporte la ambasade și cum să prezinte documentele, pentru crea impresia că procedura era legală și veridică. Prin intermediul acestor pretinse servicii, inculpații însușeau între 300 și 5000 euro de la fiecare victimă. Prejudiciile totale cauzate victimelor depășesc 9 milioane de lei.

Dintre cei 10 inculpați, cu vârste cuprinse între 38 și 53 de ani, cinci au fost condamnați pentru perioada cuprinse între 5 ani jumătate și 9 ani de pușcărie. Aceștia vor achita amendă de câte 450.000 de lei și au interdicția de a administra companii turistice timp de 5 ani. Pedepsele vor fi ispășite în penitenciare de tip semiînchis pentru bărbați și femei.

Un inculpat a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu interdicția de a administra companii turistice timp de 3 ani, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe un termen de 2 ani. În această perioadă persoana nu trebuie să săvârșească alte infracțiuni.

Doi inculpați au fost liberați de pedeapsă penală, după ce a expirat termenul de prescripție. Alt inculpat s-a stins din viață.

Persoanele acuzate au pledat nevinovate în fața instanței.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!