Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Ești în drum spre casă? Vezi în ce sectoare ale Capitalei se atestă flux sporit de transport și evită zonele

28 Sept. 2021, 17:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Sept. 2021, 17:14 // Societate //  Realitatea.md

La această oră, la nivel național, se circulă în condițiile unui carosabil uscat, drumurile sunt accesibile, obstacole sau alte evenimente rutiere nu sunt înregistrate, informează serviciul „InfoTrafic” al INSP. Mai mult, în municipiul Chişinău se atestă flux sporit de transport, pe următoarele străzi și tronsoane de drum:

Sectorul BOTANICA:

• intersecția cu sens giratoriu bd.Iu.Gagarin – D.Cantemir – C.Negruzzi;
• șos.Muncești intersecție cu str. Burebista.

Sectorul BUIUCANI:

• intersecția cu sens giratoriu str. I.Creangă – Calea Ieșilor.

Sectorul CENTRU:

• bd.Ștefan cel Mare de la str.Armenească până la str.Ciuflea;
• str. Ciuflea pe sensul de deplasare bd.Dacia (viaduct);
• șos. Hîncești intersecție cu str.V.Dokuceaev;
• intersecția străzilor București – Ismail.

Sectorul CIOCANA:

• nodul rutier Tutun CTC;
• str.Vadul lui Vodă tronsonul străzilor Maria Drăgan – Meșterul Manole.

Sectorul RÎȘCANI:

• str.Kiev direcția sens giratoriu str.A.Russo – bd.Moscova;
• intersecția străzilor Bogdan Voievod – Florilor – T.Vladimirescu;
• intersecția cu sens giratoriu Calea Orheiului – T.Vladimirescu;
• str. Calea Orheiului intersecție cu str.Studenților ieșirea din oraș.

Astfel, urmare celor vizate supra, pe segmentele de drum predispuse formării ambuteiajelor, sunt prezenţi agenţii de circulaţie care asigură buna desfaşurare a circulaţiei rutiere.

În context, Serviciul „InfoTrafic” al INSP recomandă conducătorilor auto:

  • înainte de a porni la drum, să se informeze despre situația rutieră;
  • să respecte indicațiile/semnalele agenţilor de circulație;
  • să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită şi să respecte distanţă între automobile pentru a putea opri in condiţii de siguranţa;
  • să nu efectueze manevre periculoase în trafic;
  • să cedeze trecerea pietonilor şi vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!