Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Evaluarea externă a procurorilor: Petru Iarmaliuc trece testul integrității, Lilian Lungu – nu

22 Oct. 2026, 21:54
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2026, 21:54 // Actualitate //  Ana Panaguța

Petru Iarmaliuc a promovat evaluarea externă a integrității etice și financiare, în timp ce Comisia de evaluare a propus nepromovarea acesteia în cazul lui Lilian Lungu, procuror suspendat din funcție în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Completul A de evaluare a constatat că Iarmaliuc, în prezent procuror delegat la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), întrunește criteriile de integritate prevăzute de lege. Evaluarea a vizat activitatea sa anterioară în cadrul Procuraturii Anticorupție.

În cazul lui Lilian Lungu, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe, deoarece acesta nu a prezentat în termen declarațiile de avere și interese personale, lista persoanelor apropiate și chestionarul de etică.

Rapoartele celor doi procurori au fost transmise Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să le examineze și să adopte hotărârile privind rezultatele evaluării.

Rapoartele integrale vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei după expirarea termenului de contestare a hotărârilor CSP sau, dacă acestea vor fi contestate, după pronunțarea deciziilor Curții Supreme de Justiție. Publicarea va avea loc în cel mult trei zile, cu respectarea dreptului la viață privată al persoanelor vizate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 12:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
12 Nov. 2026, 12:14 // Societate //  Victoria Laur

Ministerul Educației desfășoară anchetă, după ce un elev a fost amenințat cu un cuțit într-un cămin din Capitală. Precizările au fost făcute de ministrul Educației, Dan Perciun.

Oficialul a relatat că autoritățile au intervenit, pentru a stabilit circumstanțele. Victimei i se acordă ajutor psihologic, iar concomitent se identifică măsurile disciplinare care pot fi aplicate.

„Noi desfășurăm la diferite niveluri tot felul de acțiuni de prevenire și combatere a byllingului în instituțiile de învățământ. Avem acum și un plan național pe care urmează să-l aprobăm. O să avem formări pentru diriginți, directori adjuncți”, a relatat Perciun.

Totodată, ministrul a îndemnat persoanele care cunoscut despre acțiuni violențe în instituții de învățământ să vorbească public despre ele și să le raporteze.

La începutul lunii noiembrie, în spațiul public au apărut imagini cu un elev al unei instituții de învățământ profesional tehnic din Chișinău, amenințat cu un cuțit de către alți colegi, într-un cămin. Incidentul a fost filmat de un alt tânăr, iar imaginile au ajuns în posesia canalului 112 Ungureanu, care le-a difuzat.

Drept urmare, Ministerul Educației a comunicat că s-a autosesizat și a solicitat administrației instituției de învățământ explicații despre incident.

VIDEO Imagini scandaloase dintr-un cămin din Chișinău: Un elev ar fi fost amenințat cu un cuțit de colegi