Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Ex-adjunctul Procuraturii Anticorupție, Vasile Plevan, nu a trecut evaluarea externă a integrității etice și financiare

01 Mai 2026, 12:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
01 Mai 2026, 12:25 // Societate //  Realitatea.md

Fostul adjunct al Veronicăi Dragalin, Vasile Plevan, pe vremea când conducea Procuratura Anticorupție (PA), nu a promovat în mod repetat evaluarea externă a integrității etice și financiare. De asemenea, nici Radu Palencu nu a trecut vettingul.

În schimb, colegii lor, procurorii anticorupție Vasile Disculțu și Iulian Diaconu, au întrunit criteriile de integritate etică și financiară, potrivit unei decizii a Comisiei de evaluare externă, transmite Ziua.md.

Evaluat inițial de Completul A, raportul privind activitatea lui Plevan a fost respins de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) în 19 februarie 2026, care a dispus reluarea procedurii. Astfel, în urma reevaluării, a audierii procurorului și a revizuirii metodologiei de analiză, Completul a ajuns la concluzia că Vasile Plevan nu corespunde criteriilor de integritate etică, fiind propus pentru nepromovare.

Rapoartele de evaluare externă a lui Plevan și a celorlalți trei procurori au fost transmise Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în luna martie 2025, Vasile Plevan a rămas fără funcția de șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție, după ce interimatul funcției a fost sistat prin ordinul procurorului general.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:59 // Societate //  Valentina Buza

UPDATE: Potrivit ultimelor date, la ora 16:54, drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Ministerul Apărării anunță că la ora 16:52 a fost restricționat spațiul aerian și în Centru a țării.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, sâmbătă, 31 octombrie. Aparatul de zbor a fost detectat inițial din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Potrivit Ministerului Apărării, incidentul a fost înregistrat la ora 16:24.

Din motive de securitate, la ora 16:46, autoritățile au restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării.

Ministerul Apărării a anunțat că monitorizează situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!