Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Exact ca-n filme! Și-au acoperit fața cu măști medicinale și au bătut un bărbat din Ungheni. Detalii despre atac

22 Aug. 2022, 15:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2022, 15:56 // Societate //  Realitatea.md

Două femei și un bărbat, implicați în comiterea unui atac tâlhăresc comis la Ungheni au fost reținute de oamenii legii. Potrivit datelor și probelor existente în cauza penală s-a constatat că, la 15 august 2022, trei persoane, cu fețele acoperite cu măști medicinale au pătruns în domiciliul unui bărbat din satul Morenii Vechi, raionul Ungheni.

Cei trei l-au atacat pe ultimul, lovindu-l cu pumnii în cap, după care l-au trântit în pat și l-au imobilizat de mâini cu aplicarea unei benzi adezive, apoi au cerut bani, începând să caute prin casă.

Potrivit informațiilor oferite de procurori, ulterior cei trei făptuitori l-au amenințat pe proprietarul casei cu aplicarea violenței periculoase pentru viața și sănătatea persoanei, după care i-au aplicat acestuia multiple lovituri cu pumnii peste corp, apoi au părăsit locul comiterii infracțiunii.

„În momentul audierilor, cei trei bănuiți și-au recunoscut pe deplin vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate. Urmare a acuzațiilor înaintate, procurorii au înaintat în privința a două persoane reținute, demersuri de aplicare a măsurilor preventive sub formă de arest, pe când cea de-a treia persoană reținută a fost eliberată de către procurori, în privința acesteia fiind aplicată măsura preventivă sub formă de obligarea de a nu părăsi localitatea”.

Prin urmare, luni, 22 august 2022, în rezultatul examinării demersurilor procurorilor, magistrații de la Ungheni au emis mandat de arest preventiv, în privința uneia dintre persoanele reținute, pe când în privința celei de-a doua a fost eliberat mandat de arest la domiciliu, ambele pe un termen de 30 zile.

Acțiunile de urmărire penală sunt în curs de desfășurare, iar la emiterea unei soluții pe caz, Procuratura va reveni cu informații suplimentare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!