Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Exclusiv! 41 de televiziuni devin naționale! Șefa Consiliului Audiovizualului: exista o inechitate!

31 Mart. 2022, 16:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
31 Mart. 2022, 16:41 // Actualitate //  Realitatea.md

Exista o discrepanță între furnizorii de servicii media care produceau mai puțin conținut autohton și preluau o mare parte din publicitatea de pe piață și cei care asigurau produs local, însă erau restricționați în posibilitatea de a accesa publicitate. O spune șefa Consiliului Audiovizualului după ce instituția a modificat lista furnizorilor serviciilor media audiovizuale, clasificându-i în furnizori naționali, regionali și locali. Liliana Vițu spune că noile prevederi obligă 41 de furnizori naționali, față de 13, câți erau până acum, să asigure 8 ore de produs local.

Potrivit unei decizii a Consiliului Audiovizualului, lista furnizorilor serviciilor media a fost modificată, iar la categoria Furnizori media naționali au fost clasificate 41 de posturi de televiziune și 5 posturi de radio, față de 13 posturi de televiziune și 1 post de radio, câte erau anterior.

„CA este obligat să revizuiască anual lista posturilor care trebuie să fie distribuite în mod obligatoriu, dar și această listă a furnizorilor naționali, regionali și locali. Se impune asigurarea prevederilor care țin de conținuturile locale, pe de o parte, dar și de măsurare a cotei de audiență pe de altă parte. Prin această nouă listă avem 41 de posturi naționale, față de 13. Asta înseamnă că 41 de posturi naționale vor trebui să producă, cel puțin, 8 ore de produs local, față de 4 ore care sunt prevăzute pentru cei regionali”, a explicat Liliana Vițu.

Președinta CA spune că exista o inechitate între furnizorii care pretindeau a fi regionali, preluau o mare parte din publicitate, însă realizau mai puține ore de produs local, față de furnizorii naționali, care realizau 8 ore de conținut local.

„Am încercat să rezolvăm o discrepanță, când cei regionali, care prin esența și prin oferta lor sunt naționali, produc 4 ore în loc de 8 ore de produs local, dar în același timp au acces la piața de publicitate și preiau mult mai multă publicitate. Se întâmpla că aveam posturi care produceau 8-10 ore de produs local, dar aveau acces mult mai mic la piața de publicitate. Și alții care produceau mult mai puțin, retransmiteau mult mai multe produse media, dar care încasau mult mai mulți bani din publicitate”, spune președinta Consiliului Audiovizualului.

Decizia CA prin care 41 de televiziuni au devenit furnizori naționali, față de 13 câte erau până acum, intră în vigoare de la 1 septembrie. Timp de 5 luni, posturile tv au obligația să-și adapteze grilele de emisie noilor prevederi.

„Motivul pentru care am decis ca prevederea să intre în vigoare de la 1 septembrie este că, totuși, e o foarte mare diferență de la 13 posturi la 41. Aceste posturi trebuie să aibă timp să-și creeze emisiuni, să găsească bani, echipe, pentru că, practic, se dublează conținutul de produs local”, a punctat Liliana Vițu.

 

 

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 17:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
29 Oct. 2026, 17:34 // Slider //  Victoria Laur

Vârsta limită de aflare în serviciu pentru ofițerii SIS și regulile de pensionare s-ar putea schimba. O propunere în acest sens a fost înaintată de către deputații PAS Veronica Roșca, Virgiliu Pâslariuc, Andrian Cheptonar și Vasile Grădinaru.

Deputații vor să modifice legea privind statutul ofițerului de informații și securitate. Drept urmare, vârsta de aflare în serviciu pentru anumiți angajați ai SIS ar putea crește cu 5 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Documentul prevede ca vârsta limită să constituie 55 de ani pentru subofițeri și corpul de ofițeri și cu grade speciale superioare și inferioare. Până acum, termenul pentru ei era de 50 de ani.

Pentru gradele de general-maior și general-locotenent, vârsta limită ar putea crește de la 55 la 60 de ani. În cazul persoanelor cu grad de general-colonel, va fi vorba despre 65 de ani.

Noile reglementări ar putea stabili ca persoanele cu funcții de demnitate publică, care sunt ofițeri de informații, să poată beneficia de pensie pentru vechime în muncă fără eliberare din serviciu.