Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

EXCLUSIV Avocatul lui Șaran anunță unde s-ar afla clientul său. Declarațiile IGP și PCCOCS, făcute praf

07 Apr. 2023, 12:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Apr. 2023, 12:55 // Actualitate //  Realitatea.md

UPDATE 13:20:

Potrivit surselor Realitatea.md, Șaran ar fi fugit de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana cu mașina avocatului său, Alexandru Bot. Informațiile sunt negate de avocatul Bot, care a precizat următoarele:

„Informațiile prezentate de IGP nu sunt adevărate. Nu a fost furată mașina mea, nici a colegului avocat Aurel Grosu. Ședința a avut loc la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, iar pentru că eu aveam o altă ședință planificată în sectorul Buiucani, clientul meu, Mihail Șaran m-a întrebat dacă pot să-l iau cu mine în mașină. A coborât în apropiere de Universitatea de Medicină, iar eu am plecat mai departe… Este adevărat, eu nu am rămas la pronunțarea deciziei instanței de judecată pentru că trebuia să ajung în alt sector, la o altă ședință. La fel, clientul meu nu a rămas la pronunțarea deciziei, legea permite. La pronunțare a rămas colegul meu avocat Grosu, care ulterior mi-a spus că arestul urma să fie aplicat din data de 9 aprilie, nu de astăzi, 7 aprilie… Din câte cunosc, clientul Șaran a vorbit cu reprezentanții Centrului de monitorizare electronică, în legătură cu brățara pe care o purta la picior, că va pleca acasă, întrucât se simțea rău la judecătorie… Nu cunosc unde se află acum domnul Șaran. Sincer, nu înțeleg gestul pe care l-a făcut, m-a uimit și pe mine”, a declarat avocatul lui Șaran, Alexandru Bot.

Știrea inițială…

Turnură de situație în cazul „evadării lui Șaran”. În timp ce PCCOCS și IGP se află pe urmele fondatorului „Bismoil Kitchen”, Mihail Șaran, și susțin că acesta și-a scos brățara electronică în baza căreia era monitorizat de oamenii legii, și-a aruncat scurta, s-a deplasat în parcul „Dendrariu”, iar ulterior a dispărut, unul dintre avocații lui Șaran, Aurel Grosu, respinge aceste informații.

Avocatul lui Șaran, Aurel Grosu, a făcut declarații exclusive pentru Realitatea.md. Grosu susține că Șaran nu i-ar fi furat mașina.

„Avocat: Mașina mea nu a fost furată de către nimeni, eu am venit acasă cu ea de la instanța de judecată. Jurnalist: IGP spune că domnul Șarar ar fi luat mașina dvs. și ar fi plecat într-o direcție necunoscută! Avocat: Nu este adevărat, poliția să se spele la ochi și să spună cum a falsificat probele de la percheziții. Jurnalist: Unde se află în aceste momente clientul dvs. Șaran? Avocat: Lui i-a stat rău și a plecat acasă. Mașina mea, repet, nu a fost furată de către nimeni. Vom contesta decizia de astăzi, 100%”, a declarat Aurel Grosu, avocatul lui Mihail Șaran.

În replică, responsabilii IGP, susțin că:

„Poliția a insistat pe schimbarea măsurii preventive, deoarece are informații clare că Șaran interacționează cu alți figuranți în dosar. Informația publicată de Poliție este oficială și reacții la acuzațiile avocatului despre falsuri nu vor fi comentate”, a declarat Diana Fetco, purtătoarea de cuvânt a IGP.

Amintim că astăzi, 7 aprilie, PCCOCS a anunțat că fondatorul „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran a fugit de procurori și polițiști, după ce urma să revină în penitenciar pentru 30 de zile.

Ulterior, IGP a venit cu mai multe precizări în acest caz, menționând că Șaran a fugit cu mașina avocatului său. Poliția roagă cetățenii să ajute la căutarea lui.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Șeful Bismobil Kitchen a fost reținut pe 19 ianuarie 2023, la Aeroport. El urma să părăsească Moldova, cu bilet fără retur spre Moscova. Ulterior, acesta a fost plasat în arest preventiv.

Dosarul cuprinde 158 de episoade și vizează o escrocherie care ar fi fost coordonată de acesta și alte persoane terțe. La actuala etapă a investigațiilor, prejudiciul estimat cumulativ ajunge la aproape 40 de milioane de lei.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 20:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 20:57 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi, 12 noiembrie, emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securităţii indivizibile în Europa. Consilierul Kremlinului pentru afaceri internaționale, Iuri Ușakov, a declarat că este „evident” că actualul sistem de securitate „nu funcționează”, adăugând că Rusia „speră” că și europenii vor sprijini eforturile pentru o nouă ordine de securitate, transmite antena3.ro.

Jared Kushner şi Steve Witkoff au călătorit joi în Rusia, unde s-au întâlnit la Kremlin cu Vladimir Putin. Discuția a avut loc după reluarea negocierilor Rusia, Ucraina şi SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. La finalul întâlnirii de la Moscova, emisarii lui Donald Trump au călătorit la Dublin, unde se vor întâlni cu Vladimir Zelenski, care participă la un summit al liderilor europeni.

Iuri Ușakov a dat detalii despre discuția dintre liderul rus și cei doi americani.

„Este evident că actualul sistem european de securitate nu funcţionează. Şi sperăm ca reprezentanţii ţărilor europene să sprijine, la rândul lor, eforturile de a conveni asupra parametrilor unei noi arhitecturi de securitate şi pace, unice şi indivizibile”, a declarat consilierul Kremlinului pentru afaceri internaţionale, Iuri Uşakov, într-o declaraţie de presă după întâlnirea lui Putin cu emisarii americani.

Moscova are idei noi

Uşakov a adăugat că Putin şi-a prezentat deja propunerile în acest sens în anul 2021, când a cerut NATO să se retragă la graniţele din 1997.

În acelaşi timp, a adăugat el, Moscova are acum idei noi, bazate pe „lecţiile” pe care le-a desprins din situaţia actuală, în care Occidentul caută înfrângerea strategică a Rusiei, potrivit lui.

Totodată, consilierul Kremlinului s-a referit la demersurile întreprinse de europeni pentru a se alătura negocierilor privind Ucraina, dar a subliniat că aceştia trebuie să decidă „dacă doresc pacea sau continuarea războiului”. „Până acum, acţiunile lor indică cea de-a doua variantă”, a afirmat el.

Cu toate acestea, Uşakov a calificat negocierile tripartite de la Abu Dhabi drept „constructive” şi „productive” şi a asigurat că ele vor continua.

„Witkoff şi Kushner şi-au expus opiniile cu privire la întâlnirile tripartite care au avut loc la Abu Dhabi în zilele de 10 şi 11 noiembrie. Atât noi, cât şi partea americană suntem de acord că aceste discuţii au avut un caracter constructiv şi productiv”, a reiterat consilierul prezidenţial.

Rusia a acuzat Occidentul în decembrie 2021 că îşi garantează securitatea pe seama altor ţări şi a cerut ca NATO să se retragă din Europa de Est, să renunţe la includerea Ucrainei şi Georgiei în Alianţa Nord-Atlantică şi să iniţieze negocieri pentru crearea unui sistem de securitate indivizibil.

Refuzul Occidentului de a accepta aceste condiţii, pe care le-a calificat drept un ultimatum din partea Rusiei, a fost folosit de Moscova ca pretext pentru declanşarea războiului în Ucraina, notează EFE.

Avertismentul lui Zelenski

Volodimir Zelenski i-a avertizat pe europeni, joi, la Dublin, unde se află și Nicușor Dan, să fie deosebit de atenți la discuțiile care au loc între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa.

Preşedintele ucrainean a spus că negocierile nu vizează doar garanții de securitate pentru Ucraina.

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii şi ruşii abordează acest subiect: nu este vorba doar despre garanţii de securitate pentru Ucraina. În realitate, este mai degrabă vorba despre un fel de nou cadru de securitate între Europa şi Rusia. (…) Aşteptăm mai multe detalii, iar Europa trebuie să fie foarte atentă la aceasta”, a insistat Volodimir Zelenski.

Europenii sunt îngrijoraţi de obiectivele stabilite, între altele, de SUA: să se ajungă la un nou cadru de securitate în Europa.

„Nu este nevoie să reinventăm roata. Europa avea o arhitectură de securitate europeană funcţională, care a fost mai întâi subminată treptat, iar în final a fost distrusă de invazia Rusiei în Ucraina”, a afirmat preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, joi, la Dublin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!