Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Expert: Moldova riscă să devină „un iaz cu pește” pentru escrocii financiari. Interdicțiile nu vor opri dorința de a investi

20 Feb. 2026, 18:52
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
20 Feb. 2026, 18:52 // Economie //  Realitatea.md

Expertul în trading și crypto, Alexandru Ignat, CEO-ul Double Case, avertizează că fenomenul escrocheriilor financiare este mai grav decât arată mesajele oficiale recente și spune că Republica Moldova a devenit vulnerabilă în contextul actualului cadru legislativ.

Într-o analiză publicată de The List, Ignat confirmă creșterea cazurilor de fraudă și susține că metodele utilizate de escroci sunt tot mai sofisticate, inclusiv prin apeluri telefonice, branding fals și manipulare online. Potrivit lui, problema este amplificată de faptul că există o dorință reală a populației de a investi, însă nivelul de educație financiară rămâne redus.

Expertul atrage atenția că legislația adoptată în 2025 interzice anumite instrumente financiare derivate pentru investitorii de retail, dar nu oprește investițiile în sine. Astfel apare un paradox: actorii locali sunt restricționați, în timp ce platformele din exterior continuă să contacteze cetățeni moldoveni și să le propună investiții riscante.

„Restricțiile nu reduc dorința de a investi – uneori o amplifică”, susține Ignat, explicând că, în lipsa alternativelor reglementate, oamenii ajung să investească în oferte găsite online.

În opinia expertului, soluția ar fi reevaluarea urgentă a cadrului legal și eliminarea prevederilor care au creat un vid operațional.

„Legea nu reduce riscul, ci îl exportă”, afirmă acesta, adăugând că piața nu dispare, ci se mută în afara jurisdicției, unde investitorii sunt mai puțin protejați.

Amintim că Președinția Republicii Moldova și Banca Națională a Moldovei au emis avertizări privind creșterea alarmantă a cazurilor de escrocherii financiare și a ofertelor suspecte de investiții care circulă în spațiul public.

Președinta Maia Sandu a subliniat într-o declarație oficială că „doar hoții cer bani, parole sau promit câștiguri rapide prin telefon sau internet”, atrăgând atenția asupra riscurilor la care se expun cetățenii dacă răspund unor astfel de propuneri.

Banca Națională a Moldovei a emis, de asemenea, un comunicat în care precizează că nu contactează persoanele pentru a le propune investiții, nu solicită plăți sau transferuri de bani, nu acordă credite și nu intermediază contractarea produselor financiare, iar instituția nu oferă produse investiționale către public. BNM a reiterat că investițiile în criptovalute nu sunt reglementate în Republica Moldova, iar fondurile utilizatorilor nu beneficiază de protecție în acest context. Aceste avertizări oficiale vin pe fondul unor oferte tot mai frecvente și agresive, mai ales prin apeluri telefonice, mesaje sau rețele sociale, care promit câștiguri rapide și sigure.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.