Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Experți: Politica fiscală pentru 2027 ar putea aduce scumpiri mai mari decât beneficiile pentru salariați

10 Aug. 2026, 11:53
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
10 Aug. 2026, 11:53 // Economie //  Realitatea.md

Mișcarea Civică „Construim Încredere” a venit cu o analiză la proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2027 și avertizează asupra impactului cumulat pe care noile măsuri l-ar putea avea asupra populației și economiei. Potrivit experților, proiectul pune accentul mai ales pe identificarea unor venituri suplimentare la buget, în timp ce măsurile de stimulare a dezvoltării economice sunt mai puțin vizibile.

”Construim Încredere” susține unele dintre prevederile proiectului, inclusiv majorarea scutirii personale, contribuția fiscală mai mare din partea sectorului financiar, restituirea unei părți importante din acciza la motorina utilizată în agricultură și constituirea stocurilor strategice.

Totuși, potrivit calculelor prezentate, beneficiul majorării scutirii personale de la 29.700 la 40.000 de lei ar fi de cel mult 103 lei pe lună pentru un salariat. În același timp, unele măsuri fiscale ar putea genera cheltuieli suplimentare pentru consumatori. Mișcarea estimează o creștere de aproximativ 1,38 lei pentru un litru de motorină, circa 116 lei în plus la un consum de 200 de metri cubi de gaze și aproximativ 71–79 de lei pentru 200 kWh de energie electrică.

De asemenea, pentru anumite bunuri și servicii, TVA ar urma să crească de la 8% la 12% sau chiar 20%, iar accizele pentru autoturisme ar putea fi majorate cu aproximativ 10%. Mișcarea atrage atenția și asupra impactului social al reformei. Pensionarii, șomerii, beneficiarii de prestații sociale și persoanele fără venituri salariale impozabile nu ar beneficia de majorarea scutirii personale, dar ar suporta indirect creșterile de prețuri generate de costurile mai mari pentru energie, transport și logistică.

În acest context, ”Construim Încredere” cere Guvernului să explice mai clar cauzele deficitului bugetar și să prezinte măsurile prin care intenționează să reducă cheltuielile ineficiente, să îmbunătățească achizițiile publice, să combată economia informală și să crească eficiența colectării veniturilor.

„Echilibrul bugetar este important, dar la fel de important este modul în care ajungem la el și cine suportă costul acestui echilibru”, se arată în mesajul ”Construim Încredere”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 22:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Oct. 2026, 22:48 // Slider //  Ana Panaguța

Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), informează știrileprotv.ro.

Măsura vine în încercarea de a stabiliza pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.

„Ne vom îndeplini angajamentele printr-o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, incluzând o eliberare substanţială de motorină, concentrată la începutul perioadei, în primele 20 de zile, de către membrii şi partenerii G7”, se arată în declaraţia publicată de biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron la finalul unei reuniuni a preşedinţilor şi şefilor de guvern din G7.

„Am convenit că nu vor exista restricţii sau interdicţii de export între membrii G7”, a precizat Emmanuel Macron, subliniind că Donald Trump, care ameninţase că va interzice exporturile de gaz american, a fost, de asemenea, „foarte clar în această privinţă”.

În acelaşi timp, preşedintele american a afirmat vineri că „Europa tocmai a acceptat să pună pe piaţă o cantitate uriaşă din motorina sa stocată în cantităţi mari”, într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social. „Procesul va începe imediat”, a asigurat preşedintele american.

Reuniunea G7 care a avut vineri prin videoconferinţă urma să încerce să găsească o soluţie la creşterea vertiginoasă a preţurilor la carburanţi. Aceasta a avut un efect pozitiv asupra preţurilor petrolului, care erau în scădere vineri, piaţa anticipând o deblocare a rezervelor europene de motorină sub presiunea Statelor Unite.

În jurul orei 13:55 GMT (16:55 la Bucureşti), preţul barilului de Brent din Marea Nordului, cu livrare în decembrie, scădea cu 1,98%, ajungând la 100,28 dolari. Echivalentul său american, West Texas Intermediate, cu livrare în noiembrie, scăzuse cu 2,93%, ajungând la 90,15 dolari, după ce a înregistrat o scădere de peste 5%, ajungând la 88,06 dolari.

Pentru a calma piaţa mondială, guvernul american face presiuni asupra Europei să recurgă la stocurile sale de urgenţă de motorină şi a ameninţat chiar să interzică exporturile sale de carburanţi către UE în cazul unui refuz.

Apropierea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului lui Trump, de la începutul lunii noiembrie, sporeşte presiunea asupra administraţiei Trump pentru a reduce preţurile acestui combustibil utilizat pe scară largă în sectorul agricol şi în transportul de mărfuri cu camioanele. O interdicţie a exporturilor impusă de Washington ar putea, într-adevăr, să reducă preţurile pe piaţa internă, dar ar face ca preţurile motorinei să crească brusc în ţările importatoare şi ar risca să aibă repercusiuni negative asupra altor produse rafinate din Statele Unite în câteva săptămâni. Pentru Casa Albă, alternativa este ca ţările din UE să recurgă la rezervele proprii de motorină pentru a susţine piaţa.

O armă cu două tăișuri

Războiul din Orientul Mijlociu a determinat creşterea preţurilor la ţiţei în acest an, dar, mai ales, piaţa produselor rafinate este cea care stârneşte îngrijorare înainte de venirea iernii. „Scăderea capacităţilor de rafinare şi a producţiei în Orientul Mijlociu şi în Rusia, combinată cu anularea de către China a transporturilor de produse destinate exportului pentru a-şi susţine aprovizionarea internă, continuă să limiteze disponibilitatea combustibililor”, explică Ole Hansen, analist la Saxo Bank.

„O prelevare din rezervele strategice ar contribui la compensarea scăderii stocurilor comerciale” şi ar uşura presiunea asupra preţurilor, adaugă Giovanni Staunovo, într-un comentariu pentru AFP. Cu toate acestea, „rezervele strategice sunt concepute pentru a face faţă perturbărilor temporare ale ofertei, şi nu dezechilibrelor structurale ale pieţei”, reaminteşte el. Rezerve mai reduse înseamnă că „piaţa ar putea deveni din ce în ce mai sensibilă la riscurile care afectează oferta, ceea ce s-ar putea traduce prin fluctuaţii mai mari ale preţurilor”, avertizează analistul.

Preşedintele francez Macron a purtat o discuţie cu Trump în cursul nopţii, subliniind necesitatea de a colabora pentru a combate creşterea preţurilor la combustibili şi pentru a asigura disponibilitatea la nivel global a produselor rafinate, a anunţat vineri Palatul Élysée. Franţa deţine în prezent preşedinţia G7.

Reuters a relatat joi că administraţia Trump le-a cerut Germaniei şi Franţei să-şi reducă stocurile de motorină de urgenţă, sub ameninţarea unei posibile interdicţii a exporturilor de motorină din SUA, potrivit a trei persoane apropiate discuţiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată