Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Facilitățile fiscale pentru sectorul IT ar putea fi eliminate. Eugen Osmochescu: „Aderarea la UE este prioritatea zero”

10 Dec. 2025, 09:04
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
10 Dec. 2025, 09:04 // Economie //  Realitatea.md

PRECIZARE: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării vine cu o precizare importantă referitoare la cadrul normativ și instituțional care reglementează activitatea parcurilor IT din țară, în special „Moldova IT Park” (MITP). Regimul fiscal aplicat rezidenților „Moldova IT Park” este garantat de stat și va rămâne neschimbat până în anul 2035.

Facilitățile fiscale de care beneficiază în prezent sectorul IT din Republica Moldova ar putea fi eliminate în următorii ani. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, unde a declarat că autoritățile au început deja să discute o „strategie de exit” pentru alinierea legislației la standardele Uniunii Europene.

Ministrul a confirmat că Moldova rămâne atractivă pentru investitorii IT, inclusiv pentru companii din România, care s-au orientat spre piața moldovenească după ce anumite facilități fiscale au fost eliminate în țara vecină.

„Observăm un flux de investiții din afara țării, din România inclusiv, dar și din alte țări, membre ale Uniunii Europene, pe simplu motiv că am facilitat crearea parcurilor tehnologice”, a spus Osmochescu.

Acesta a subliniat că Moldova are „primul parc complet digitalizat, cu circa 250 de companii participante, din circa 40 plus state, inclusiv din Uniunea Europeană, cu o cotă a impozitului de 7% doar”. Oficialul a menționat că aceste facilități reprezintă o oportunitate temporară, valabilă până la aderarea la UE:

„Într-adevăr, avem încă o oportunitate până în momentul aderării la Uniunea Europeană de a valorifica anumite facilități fiscale în parcurile noastre tehnologice, dar și în zonele economice libere, motiv pentru care atragem tot mai multe investiții.”

 

Totuși, ministrul a confirmat că executivul lucrează deja la un plan de renunțare la respectivele stimulente fiscale:

„Trebuie să recunoaștem, la un moment dat va trebui să ne gândim, am început deja în cadrul echipei să ne gândim la aceasta, la o strategie de exit pentru a ajusta complet legislația Republicii Moldova în cazul parcurilor industriale, în cazul hub-urilor, în cazul zonelor economice libere, la acquis-ul comunitar. Aderarea la Uniunea Europeană este prioritatea zero pentru noi, în special pentru că aduce un beneficiu enorm atât pentru economia țării, dar și pentru cetățenii noștri”, a mai declarat ministrul Economiei.

În prezent, companiile rezidente în parcurile IT achită un impozit unic de doar 7%, un regim fiscal considerat unul dintre cele mai competitive din regiune.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 16:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
13 Nov. 2026, 16:11 // Slider //  Victoria Laur

Gerard Depardieu riscă să fie condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare, cu doar câteva zile înainte de începerea procesului de apel. Actorul francez renunță la contestarea depusă împotriva sentinței pronunțare în mai 2025.

Drept urmare, hotărârea va rămâne definitivă, relatează hotnews.ro. Decizia lui Depardieu vine după ce au apărut imagini în care actorul atinge femei de părți intime ale corpului în timpul filmărilor peliculei „Les Volets Verts”.

„Mi-a pus mâna pe fund. Pe amândouă fesele. Mult timp. A încercat de mai multe ori ceea ce se poate numi cu adevărat o atingere în zona intimă”, a relatat una dintre victime, care avea atunci 22 de ani. Femeia susține că i-ar fi fost atinși și sânii, iar actorul i-ar fi „băgat mâna în decolteu” de mai multe ori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victima afirmă că ar fi încercat să îl respingă pe Gerard Depardieu, dar fără succes.

Actorul a fost interogat și în legătură cu învinuirile privind abuzuri sexuale comise în cadrul a 11 filmări, printre care și „Turf”. Prin intermediul avocatului său, el a declarat că „neagă toate acuzațiile care ar putea intra sub incidența legii penale”.

În ultimii ani, Depardieu a fost vizat și de alte acuzații de viol și agresiune sexuală formulate de mai multe femei, inclusiv de actrița Charlotte Arnould.