Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0%
  • USD
    17.2682
    0%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0%
  • UAH
    0.3858
    0%

Toate știrile

05 septembrie 2026

FBI avertizează că aplicaţia TikTok ridică probleme de securitate naţională

18 Nov. 2022, 06:17
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
18 Nov. 2022, 06:17 // Life //  Redacția Realitatea

Aplicaţia TikTok, deţinută de chinezi, ridică probleme de securitate naţională, a declarat directorul FBI, Chris Wray, semnalând riscul ca guvernul chinez să folosească aplicaţia de partajare de videoclipuri pentru a influenţa utilizatorii sau pentru a le controla dispozitivele, relatează Reuters.

„Avem preocupări legate de securitatea naţională în legătură cu TikTok”, a declarat Wray în faţa membrilor Comisiei pentru Securitate Internă din Camera Reprezentanţilor, în cadrul unei audieri privind ameninţările la nivel mondial, potrivit unui transcript al CNBC.

Printre riscuri se numără „posibilitatea ca guvernul chinez să folosească (TikTok) pentru a controla colectarea de date despre milioane de utilizatori sau pentru a controla algoritmul de recomandare, care ar putea fi folosit pentru operaţiuni de influenţare”, a declarat Wray în faţa parlamentarilor americani.

TikTok susține că nu stochează datele utilizatorilor

Beijingul ar putea, de asemenea, să folosească populara aplicaţie, deţinută de ByteDance, pentru a „controla software-ul de pe milioane de dispozitive”, oferindu-i posibilitatea de a „compromite din punct de vedere tehnic” aceste dispozitive, a adăugat el.

TikTok a susţinut că nu stochează datele utilizatorilor americani în China, unde legea permite guvernului să oblige companiile să predea informaţii interne.

Wray a declarat că legea în sine este „un motiv suficient pentru a fi extrem de îngrijorat”.

Securitatea informaţiilor utilizatorilor TikTok, pusă la îndoială

„După cum a precizat directorul Wray în remarcile sale, contribuţia FBI este luată în considerare ca parte a negocierilor noastre în curs cu guvernul SUA. Deşi nu putem comenta detaliile acestor discuţii confidenţiale, suntem încrezători că ne aflăm pe o cale de a satisface pe deplin toate preocupările rezonabile ale autorităţilor din SUA”, a declarat un purtător de cuvânt al TikTok.

Însă un raport al Forbes a pus la îndoială securitatea informaţiilor utilizatorilor americani ai aplicaţiei chineze TikTok. Forbes a relatat, de exemplu, că ByteDance, compania mamă a TikTok, plănuia să folosească aplicaţia pentru a monitoriza detaliile specifice de localizare ale anumitor cetăţeni americani, citând materiale pe care le-a analizat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

TikTok a ripostat la material, negând că ar fi urmărit vreodată anumiţi cetăţeni americani cu locaţiile lor specifice.

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
04 Sept. 2026, 22:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Sept. 2026, 22:39 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner sunt așteptați să viziteze Moscova și apoi Kievul duminică, 6 septembrie, în cadrul unor demersuri diplomatice menite să identifice soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, scrie mediafax.ro.

„Astăzi s-a stabilit clar că emisarii americani vor fi în Ucraina în zilele următoare și, de asemenea, în Rusia. Avem detaliile din partea echipei președintelui SUA. Am discutat astăzi că Steve Witkoff și Jared Kushner vor vizita Moscova și apoi, duminică, Kievul”, a declarat Zelenski, pe rețelele de socializare.

Președintele ucrainean a spus că autoritățile de la Kiev se pregătesc pentru vizita delegației americane și că a avut loc o reuniune cu echipa diplomatică ucraineană care lucrează cu Statele Unite ale Americii.

„La fel cum am făcut și în timpul vizitelor diplomatice americane anterioare, vom asigura funcționarea normală a spațiului aerian rusesc, astfel încât negociatorii să poată ajunge în siguranță”, a afirmat Zelenski.

Zelenski cere Rusiei să oprească atacurile aeriene

Liderul ucrainean a subliniat că măsurile de siguranță nu sunt luate pentru Rusia, ci pentru reprezentanții americani care participă la negocieri.

„Avem grijă de ei, nu de Rusia”, a spus Zelenski.

El a precizat că Ucraina nu va efectua lovituri aeriene împotriva Rusiei în perioada necesară vizitei și a cerut Moscovei să adopte aceeași poziție.

„Nu vor exista lovituri aeriene din partea noastră, iar Rusia trebuie să facă același lucru, asigurându-se că nu vor exista lovituri aeriene din partea sa pentru perioada necesară desfășurării acestor discuții și rezolvării problemelor logistice legate de această vizită americană”, a declarat președintele ucrainean.

Solicitarea vine în timp ce Rusia și Ucraina continuă să efectueze atacuri aeriene, inclusiv asupra unor zone aflate în interiorul teritoriului celeilalte țări. Vineri, un atac cu dronă rusesc a lovit sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei din centrul Kievului.

„Trebuie să căutăm opțiuni reale pentru a pune capăt războiului”

Zelenski a declarat că obiectivul Kievului este ca vizita și negocierile cu partea americană să fie „cât mai constructive și substanțiale posibil”.

„Trebuie să căutăm opțiuni reale pentru a duce acest război spre sfârșit. Vom vedea ce propuneri aduc Steve și Jared și ce li se va spune la Moscova ca răspuns”, a spus Zelenski.