Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

13 septembrie 2026

Felicitarea de 8 martie a prim-ministrului, criticată! Era o ocazie de a discuta problemele femeilor, dar le-a scăpat

09 Mart. 2023, 16:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Mart. 2023, 16:56 // Societate //  Realitatea.md

Felicitarea de 8 martie a prim-ministrului Dorin Recean, și nu doar, ci și a președintei Maia Sandu, șefului Legislativului, Igor Grosu, dar și a primarului de Chișinău, Ion Ceban, și alții a fost criticată de societatea civilă. Motivul este că, având o funcție importantă în stat, au omis să vorbească de Ziua Internațională a Femeilor despre problemele importante cu care acestea se confruntă, cum ar fi violența, discriminarea, hărțuirea. Și asta încă în secolul al 21-lea, anul 2023…

Felicitarea lui Dorin Recean și supărarea pe el

„M-am supărat ieri un pic, când am citit mesajul de felicitare al prim-ministrului Recean cu ocazia zilei de 8 martie. 8 martie este o ocazie bună de a discuta problemele existente, care îi afectează pe toți. De fapt, în fiecare zi acestea trebuie discutate, dar hai măcar pe 8. De ce niciun/nicio politician/ă de la noi nu face din lupta împotriva violenței domestice o prioritate – nu înțeleg. Pragmatic, astea sunt voturi. Femeile sunt bătute, ucise, traumatizate, indiferent de: pe cine votează, ce limbă vorbesc, ce vârstă au și toate așteaptă soluții și intervenții din partea statului. Efectele pe care le are violența domestică se răsfrâng asupra tuturor, mai mult, cu siguranță ne costă bani. Violența obstetrică apare în discursul public după vreun caz șocant. Toți se indignează, apoi gata”, scrie activista Vlada Ciobanu pe contul său de Facebook.

Discriminarea la locul de muncă, hărțuirea în instituțiile de învățământ, diferențele salariale, sexismul tolerat în toate sferele – „toate sunt prezente și chiar dacă se fac anumiți pași și intervenții este loc de mai mult”.

„Cu siguranță însă aceste probleme trebuie să fie în discursurile politicienilor/elor de rang înalt. Un status la 2-3 deputați/te nu este de-ajuns (deși, firește, bine că există!). Mesajul prim-ministrului este plin de generalități și nu vorbește despre probleme. Mai mult, de ce sunt băgate în seamă doar femeile antreprenoare (foarte important grup, nimeni nu neagă!), nu este clar. Dar printre acele rânduri se întrezărește o altă problemă – cea a presiunii femeilor care trebuie să fie antreprenoare, politiciene, bune profesioniste, dar în același timp munca casnică și alte îndeletniciri de altă dată nu se diminuează”, explică Vlada Ciobanu.

Potrivit activisei securitatea și dezvoltarea economică este importantă, mai ales că avem alături un război.

„Dar asta nu înseamnă că trebuie de pus pauză pe toate acestea, inclusiv, de fapt, mai ales, în discursul public. Dar bine că am scăpat de discursurile neadecvate ca mesajul de felicitare al primarului Ion Ceban – despre drage, voi, cele mai cele mai și voi pe noi și vă mulțumim. În timp ce orașul e un șantier care face viața femeilor mult mai dificilă, transportul public este aglomerat și nu vine la timp, aerul este poluat, spațiile verzi se diminuează și se construiește aiurea într-o veselie. Toate astea pentru voi, mame, surori, bunice și fiice! E timpul ca discuțiile astea (însoțite de soluții și acțiuni concrete) să devină o prioritate și să fie luate în serios de prim-ministru și președintă”, conchide activista.

„Sunteți cele mai prețioase ființe”. Mesajul lui Ion Ceban pentru femei, de 8 martie

Reacția oficială

Postarea publicată de Vlada Ciobanu a fost citită de Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Dorin Recean.

„Vlada, mulțumesc pentru mesajul tău. Vom lua în considerare cele menționate. Subiectele abordate de tine sunt în atenția Guvernului în documentele programatice și vom avea grijă să fie corespunzător reflectate nu doar în discursurile publice, ci și în acțiuni concrete ale responsabililor”, a declarat el.

Felicitarea Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova

Felicitarea lui Igor Grosu, președintele Parlamentului

Amintim că, de 8 martie, a avut loc și Marșul Feminist, la fel, organizat pentru a aduce în vizorul autorităților subiectele enumerate mai sus. La el au fost zăriți doi oficiali: Andrei Spînu, consilier prezidențial, și Alexei Buzu, ministru Muncii și Protecției Sociale.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 18:08
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 18:08 // Slider //  Ana Panaguța

Prețurile gazelor naturale s-au dublat în ultimele două luni, iar industria europeană resimte deja presiunea. Fabricile se confruntă cu facturi tot mai mari, riscuri pentru producție și temeri privind locurile de muncă, scriu știrileprotv.ro.

Bridgnorth Aluminium a trecut prin Brexit, pandemia de Covid și mai multe șocuri energetice în ultimii ani. Însă această iarnă aduce un plus de „stres și presiune”, spune directorul de vânzări al companiei, Adrian Musgrave, scrie The Guardian.

Compania lui Musgrave produce aluminiu laminat, utilizat în ambalaje, construcții și la fabricarea unor produse precum automobilele și bateriile. La fel ca multe companii industriale din Europa, care se confruntă deja cu presiuni majore, Bridgnorth Aluminium se confruntă cu amenințarea unor facturi energetice în creștere vertiginoasă, pe care Musgrave o descrie drept „o grijă după alta”.

Costul gazelor naturale s-a dublat în ultimele două luni, pe fondul reluării confruntărilor dintre SUA și Iran, atingând în această săptămână cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani în Marea Britanie și în Uniunea Europeană. Sunt așteptate noi creșteri de preț în lunile mai reci.

Bridgnorth Aluminium, care are 370 de angajați la fabrica sa din Shropshire, în inima industrială a Marii Britanii, resimte deja efectele. Factura combinată pentru gaze și electricitate este de aproximativ 1,1 milioane de lire sterline pe lună, reprezentând 18% din totalul costurilor companiei, iar suma este în creștere.

Cele mai mari contracte ale companiei includ o clauză de protecție: odată ce prețurile gazelor depășesc un anumit nivel, clienții plătesc diferența. Pragul a fost depășit luna trecută, însă Musgrave este preocupat de posibilitatea ca acești clienți să mai revină.

„Trebuie să plătească, pentru că așa prevede contractul, dar evident că nu le va plăcea. Când contractul va trebui reînnoit, acest lucru va deveni o problemă”, spune el.

Musgrave spune că firma nu se află într-o situație în care să fie nevoită să facă disponibilizări sau să oprească temporar producția în această iarnă. Alții s-ar putea să nu fie la fel de norocoși – o prognoză realizată de Item Club estima la începutul acestui an că Marea Britanie va pierde 163.000 de locuri de muncă în 2026 din cauza războiului, pierderile urmând să fie concentrate în regiuni cu o puternică prezență industrială, precum sudul Țării Galilor și regiunea Humber.

Bridgnorth Aluminium ia în calcul prelungirea vacanței de Crăciun sau efectuarea mai devreme decât era prevăzut, în ianuarie, a unor lucrări de mentenanță programate inițial pentru aprilie, astfel încât fabrica să funcționeze mai puțin în perioadele cu prețuri ridicate.

„Iar angajații sunt, evident, conștienți de situație, așa că oamenii încep să se îngrijoreze”, a precizat el.

Energia scumpă lovește industria britanică

Conflictul a perturbat aprovizionarea globală cu energie după ce Iranul a început să atace nave în Golf și a blocat accesul prin strâmtoarea Hormuz, calea navigabilă îngustă prin care tranzitează o cincime din petrolul și gazele naturale ale lumii.

Prețurile angro ale gazelor din Marea Britanie au urcat în această săptămână la 205 pence pe therm, cel mai ridicat nivel de la invazia Ucrainei de către Rusia, în 2022, și cu 101% peste nivelul de 102 pence din iunie. La sfârșitul lunii februarie, prețul era de 78 de pence pe therm. Marea Britanie importă aproximativ 70% din necesarul său de gaze, ceea ce o face deosebit de vulnerabilă la fluctuațiile de preț.

Deficitul rezervelor de gaze stocate agravează problema. Europa intră în iarnă cu rezervele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, după ce perturbările din strâmtoarea Hormuz au împiedicat țările să-și refacă rezervele în timpul verii, când prețurile sunt în mod normal mai mici. Depozitele sunt acum umplute în proporție de aproximativ 67%, față de media sezonieră de aproape 80%.

Germania, care deține cea mai mare capacitate de stocare din Europa, are depozitele umplute în proporție de doar aproximativ 50% și este pe cale să rateze anul acesta ținta oficială de 70%. Și Țările de Jos sunt așteptate să rateze ținta de 80%.

În calitate de unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din Europa, Marea Britanie ar putea fi deosebit de expusă, având una dintre cele mai mici capacități interne de stocare și bazându-se, în schimb, pe importuri prin conducte din Europa și pe transporturi cu nave-cisternă din SUA și Orientul Mijlociu.

Chris O’Shea, directorul general al Centrica, compania care deține British Gas, a declarat luna trecută că Marea Britanie avea „aproape deloc gaze stocate” pentru iarna care urmează.

Problemele industriei germane se adâncesc

Alexander Julius, managing partner al Macrometal Handelsgesellschaft, un distribuitor de oțel din Hamburg, spune că firma concurează „cu producători din regiuni în care costurile energiei sunt adesea semnificativ mai mici și în care guvernele oferă sprijin industrial direct sau indirect”.

Pentru industrii precum cea în care activează compania sa, parte a Mittelstand-ului german, format din întreprinderi de dimensiuni medii, energia nu este doar o altă cheltuială în structura costurilor, ci „un factor fundamental de producție”.

În loc să primească sprijin, companiile sunt însă „lovite de taxe verzi în timp ce prețurile energiei cresc vertiginos”.

Julius, care este și președintele organizației comerciale Eurometal, spune că firmele vor da faliment, iar activitatea se va muta în China sau India dacă nu se iau măsuri pentru reducerea costurilor energiei.

Eurometal a avertizat că pierderile de locuri de muncă din industria prelucrătoare europeană ar putea ajunge la 300.000 până la sfârșitul anului, pe fondul concurenței chineze și al costurilor energetice.

Axel Eggert, directorul general al organizației europene din industria oțelului Eurofer, adaugă că prețurile ridicate „vor duce inevitabil la perturbări ale producției. Astfel de costuri suplimentare nu pot fi pur și simplu absorbite de industriile mari consumatoare de energie, expuse concurenței internaționale”.

„Cu cât criza durează mai mult, cu atât crește riscul ca reducerile temporare ale producției să devină structurale, cu consecințe asupra investițiilor, ocupării forței de muncă și, în cele din urmă, asupra viabilității fabricilor industriale din Europa”, a completat Axel Eggert.

Și industria auto din Germania a cerut măsuri urgente din partea Berlinului și Bruxellesului, afirmând că„prețurile ridicate ale energiei se numără printre cele mai mari dezavantaje competitive ale Germaniei ca destinație pentru afaceri”, în condițiile în care prețurile electricității sunt în unele cazuri de trei ori mai mari decât în SUA.

„Germania, la fel ca UE, are nevoie urgentă de o strategie energetică susținută în comun, cu prețuri scăzute la electricitate și o infrastructură de rețea adaptată viitorului”, a declarat un purtător de cuvânt al asociației profesionale VDA.

Construirea unor noi industrii va deveni „un factor decisiv în determinarea” investițiilor străine directe în viitor, a adăugat acesta.

Industria chimică, lovită din două direcții

Expunerea este deosebit de gravă în sectorul chimic, unde companiile se bazează pe gaze nu doar pentru alimentarea fabricilor, ci și ca materie primă – materialul de bază din care sunt fabricate numeroase produse. Astfel, fiecare creștere bruscă a prețurilor are un efect dublu asupra acestora.

Francesco Buzzella, președintele organizației patronale din industria chimică italiană, Federchimica, spune că energia rămâne „principalul factor care subminează competitivitatea companiilor chimice” din țară.

Energia reprezintă acum 18% din valoarea tuturor produselor fabricate de industria chimică italiană, față de 14% în 2021, și ar putea ajunge la 23% dacă prețurile gazelor și petrolului nu scad. În această săptămână, petrolul a ajuns la 107 dolari pe baril, în timp ce SUA și Iran continuă schimburile de lovituri.

Potrivit Chemicals Industry Association, producția din Marea Britanie a scăzut cu 60% din 2021, iar cel puțin 25 de unități au fost închise.

Peter Huntsman, directorul general al grupului chimic Huntsman Corporation, declara pentru Guardian în martie că menținerea prețurilor ridicate ar putea forța închiderea ultimei fabrici britanice a companiei, la Wilton, în Teesside.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”