Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Femeie sau bărbat? Câte doamne sunt pe prima poziție în listele partidelor înregistrate în cursa electorală

28 Iun. 2021, 16:08
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
28 Iun. 2021, 16:08 // Alegeri //  Realitatea.md

Asigurarea egalității de gen, unde femeile să fie pe poziții egale cu bărbații în domeniul politicului capătă încet cu încetul teren și în Republica Moldova. După ce la nivel legislativ s-a dispus ca în listele electorale să se respecte proporția de cel puțin 40 la sută – femei, la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent se atestă și alte evoluții și anume – cap de listă sunt doamne la unii candidați înregistrați.

Realitatea.md a analizat listele partidelor și blocurilor electorale înregistrate în cadrul alegerilor parlamentare anticipate și a constatat că, din cele 20 de partide, două blocuri electorale și un candidat independent, cap de listă femeie au desemnat patru candidați.

Este vorba de:

  • Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Grosu-Vremeș Victoria,
  • Partidul Verde Ecologist, Afanas Olga,
  • Partidul Legii și Dreptății, Mariana Durleșteanu,
  • Partidul Noua Opțiune Istorică (NOI), Chesari Svetlana.

Precizăm că, partidele politice, atunci când întocmesc listele de candidați pentru alegerile parlamentare sunt obligate să respecte cota de 40%, adică pentru fiecare zece locuri, patru trebuie să fie de sex opus. Prevederea respectivă se regăsește în articolul 46 (3) al Codului electoral.

De menționat faptul că, respectarea cotei de 40% nu înseamnă, însă, și asigurarea șanselor egale, decât dacă listele sunt întocmite pe principiul succedării candidaților bărbați și femei. Altminteri, are loc eludarea prevederii referitoare la șansele egale, dar nu există niciun impediment pentru ca primele 60% de candidați din listă să fie, de exemplu bărbați, iar restul 40% – femei, sau viceversa.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!