Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Fenomenele meteo extreme îi costă pe fermierii europeni 28 de miliarde de euro pe an

20 Mai 2025, 22:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
20 Mai 2025, 22:16 // În Lume //  Ana Panaguța

Sectorul agricol din Uniunea Europeană pierde anual 28,3 miliarde de euro, în medie, de pe urma fenomenelor meteo extreme, care sunt agravate de schimbările climatice, arată un studiu publicat marți, 20 mai curent, transmite agerpres.ro.

Cea mai mare parte a acestor pierderi, care sunt echivalente cu 6% din producția vegetală și animală anuală a UE, nu sunt asigurate. Doar 20-30% din pierderile fermierilor care au legătură cu clima sunt acoperite de sistemele de asigurări publice, private sau mutuale, se precizează în acest raport care a fost susținut de Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții și realizat de brokerul de asigurări Howden.

„Trebuie să facem ceva pentru a acoperi restul pierderilor”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen. Acesta a îndemnat țările membre să utilizeze subvențiile agricole acordate de Bruxelles pentru a răspunde la riscurile climatice.

Sectorul agricol european este lovit puternic de impactul provocat de schimbările climatice, precum seceta și precipitații extreme, și la rândul său pune o presiune mare asupra mediului înconjurător, prin emisii de metan care contribuie la încălzirea planetei, poluarea generată de îngrășăminte și utilizarea de apă la scară industrială.

În paralel, puternicele sindicate ale fermierilor au luat la țintă agenda verde a Europei, organizând anul trecut mai multe luni de proteste în încercarea de a obține o relaxare a politicilor climatice.

Una dintre concluziile studiului este că pierderile medii ale fermierilor sunt așteptate să crească până la 66% în 2050, fără acțiuni puternice care să răspundă la schimbările climatice. În prezent, seceta este responsabilă pentru mai mult de jumătate din pierderile totale din sectorul agricol.

În condițiile în care sudul Europei este lovit în mod deosebit de secetă, analiza arată că într-un an 2050 „catastrofal”, numai pierderile anuale din Spania și Italia s-ar putea ridica la 20 de miliarde de euro.

Banca Europeană de Investiții, brațul financiar al UE, a precizat că această analiză îi va ghida eforturile pentru susținerea fermierilor, care includ finanțarea unor investiții precum irigațiile, și oferirea de credite și garanții.

De asemenea, BEI intenționează să majoreze finanțarea oferită pentru proiectele din domeniul apelor, o decizie de care ar putea beneficia și fermierii, potrivit unei variante de lucru a strategiei Comisiei Europene în domeniul apei, a dezvăluit Reuters săptămâna trecută.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 15:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
10 Nov. 2026, 15:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Un polițist a murit, iar un altul a fost rănit în urma exploziei unui rucsac în orașul Oviedo din nordul Spaniei, transmite BBC.

Explozia s-a produs marți dimineață, în momentul în care agenți ai Unității Speciale Canine din cadrul Poliției spaniole au ajuns la fața locului pentru a verifica un rucsac suspect, a anunțat poliția.

Poliția spaniolă i-a adus un omagiu agentului decedat, identificat drept Juan José, printr-un mesaj publicat pe platforma „X”, în care a transmis: „Gândurile și sufletele noastre sunt alături de familia sa, de prieteni, colegi și de toți cei dragi”.

Potrivit presei locale, polițiștii au descoperit rucsacul după ce s-au deplasat la fața locului pentru a interveni într-un alt incident, transmite Hotnews.

Primele detalii din presa spaniolă despre explozie

El Diario notează că ofițerii au intervenit la domiciliu după un atac armat în care o femeie a fost rănită, marți, în jurul orei 7:00. La sosire, poliția a găsit și un rucsac la intrare care conținea un dispozitiv exploziv. Pentru a evita punerea în pericol a locuitorilor, ofițerii au mutat dispozitivul afară și, în timp ce îl manipulau, acesta a explodat.

Ofițerul rănit, aflat în stare critică, este un specialist din cadrul unității de dezamorsare a bombelor (TEDAX) care și-a pierdut un picior.

Poliția Națională îl caută pe autorul atacului armat dinaintea exploziei, care ar putea fi înarmat, și a desfășurat ofițeri în tot orașul. Acesta este descris ca fiind un bărbat chel, în jur de șaizeci de ani, conform informațiilor furnizate pentru a ajuta la identificarea sa.

Toate evenimentele publice din Oviedo au fost suspendate în urma incidentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!