Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Fermierii, nemulțumiți de Agenda de Reforme. Au solicitări către miniștri și amenință că vor cere demisia Guvernului

08 Mai 2025, 12:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
08 Mai 2025, 12:28 // Societate //  Victoria Laur

Fermierii au adresat noi revendicări la adresa Guvernului. Agricultorii sunt nemulțumiți de Agenda reformelor pentru anul 2025-2027 și afirmă că domeniul agrar ar putea fi sufocat.

Reprezentanții ramurii insistă pe declararea stării de criză în agricultură. De asemenea, aceștia vor înlesniri fiscale pentru fermierii afectați de intemperii.

Printre solicitările lor se mai numără „onorarea plăților garantate prin legi de către stat pentru agricultori precum rambursarea TVA-ului acumulat, restituirea accizei la motorină, plata datoriilor la subvențiile agricole” și „crearea unui Program național pentru creșterea rezilienței sectorului agrar din Moldova, care să includă asistență tehnică și finanțări la condiții preferențiale pe termen lung”.

O altă nemulțumire o reprezintă prevederea din Codul fiscal privind prezentate raportului de evaluare de către persoana fizică sau agentul economic. Agricultorii cer anularea acestei reglementări.

„În loc să implementeze reforme țintite pentru soluționarea și stabilizarea sectorului agricol, Guvernul Recean a decis să cheltuie și mai mulți bani pe împovărarea, birocratizarea și stoarcerea fermierilor și a comunităților rurale”, acuză fermierii.

Dacă autoritățile nu le vor lua în considerare nemulțumirile, fermierii susțin că vor cere demisia întregului cabinet de miniștri.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Guvernului nu au comentat revendicările fermierilor la ora publicării știrii. Redacția Realitatea a solicitat reacții din partea instituțiilor vizate. Revenim cu alte informații relevante la subiect, imediat ce le obținem.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, Guvernul a aprobat pe 7 mai Agenda pentru Reforme 2025-2027. Conform documentului, autoritățile își propun să implementeze peste 50 de reforme și peste 150 de măsuri în mai multe domenii, timp de doi ani, în contextul condiționalităților UE, pentru a primi sprijinul de 1,9 miliarde de euro.

Planuri ambițioase, pentru a primi cele 1,9 miliarde de euro de la UE: Guvernul va implementa 56 de reforme în 2 ani

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 18:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 18:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sindicatele și grupurile studențești franceze au ieșit în stradă pentru o nouă zi de proteste, în timp ce mișcarea Vestele Galbene a organizat un miting separat în centrul Parisului, în ciuda interdicției impuse de autorități. Demonstrațiile vin după săptămâni de tulburări conduse de tineri și de greve la nivel național, la care au participat sute de mii de muncitori care protestau împotriva creșterii costului vieții, relatează France24.

Aproximativ 100 de manifestanți din mișcarea Vestele Galbene s-au adunat în Place de la Concorde din Paris, în ciuda interdicției oficiale, în timp ce unul dintre liderii mișcării a fost arestat în fața Adunării Naționale, a relatat un jurnalist al AFP.

Protestatarii – dintre care majoritatea nu purtau vestele reflectorizante caracteristice mișcării – au fost rapid înconjurați de un cordon de polițiști anti-revoltă, transmite Digi24.

„În prezent, aceștia sunt verificați de către forțele de ordine”, a declarat Prefectura Poliției din Paris într-un comunicat de presă.

„Nu reușesc să-mi acopăr cheltuielile cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână”, a spus Marie, o pariziană în vârstă de 20 de ani care a participat la încercarea de protest.

„Totul se scumpește, exceptând salariile – ei (liderii) mănâncă popcorn în timp ce se uită cum suntem zdrobiți”, a adăugat ea.

În fața Adunării Naționale, situată lângă Place de la Concorde, Benjamin Ball, membru al grupului de coordonare al mișcării Vestele Galbene, și purtătoarea de cuvânt a mișcării, Azelma Sigaux, au fost arestați la începutul după-amiezii.

Prefectura Poliției din Paris a anunțat pe X că, până la ora 11:00, a efectuat 847 de controale în gările din Paris și din suburbiile apropiate, în efortul de a menține ordinea și siguranța publică în contextul unei zile marcate de proteste planificate.

Autoritățile mețin estimarea că între 130.000 și 170.000 de persoane vor participa la proteste în toată țara, dintre care 60.000 la Paris, a relatat sâmbătă AFP, citând surse familiarizate cu situația.

Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a declarat că 70.000 de polițiști și membri ai forțelor de securitate vor fi mobilizați pe întreg teritoriul țării.

„Dacă vor apărea revoltători sau jefuitori… vom fi pregătiți și îi vom aștepta”, a spus el.

Manifestațiile s-au desfășurat în mare parte pașnic, dar au existat și ciocniri cu forțele de ordine sau acte de vandalism, inclusiv pe 17 octombrie, când Franța a cunoscut cele mai grave tulburări din ultimii ani.

Joi, sute de mii de muncitori aflați în grevă au ieșit în stradă în toată Franța, în cadrul unor proteste care s-au desfășurat, în mare parte, în condiții de ordine, deși în mai multe orașe au izbucnit ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!