Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Fermierii nu renunță la proteste și revin în PMAN! Nu au obținut un răspuns concret la revendicările lor

04 Dec. 2023, 22:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
04 Dec. 2023, 22:03 // Actualitate //  Ursu Ana

Fermierii nu renunță la proteste și revin mâine la  ora 10:30 în Piața Marii Adunări Naționale, anunță Asociația ,,Forța Fermierilor”.

,,În urma discuțiilor de astăzi, nu am obținut nimic concret în privința realizării revendicărilor noastre. Recent, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a declarat că propunerile noastre sunt respinse, însă nu am văzut nic măcar o soluție de alternativă privind salvarea fermierilor micro, mici și mijlocii de faliment. Pentru agricultorii fiecare zi contează, deoarece creditorii pun presiuni tot mai mare. Consiliul Asociației ,,Forța Fermierilor” a decis unanim ca agricultorii să revină mâine în PMAN, pentru a desfășura marșuri cu tehnica agricolă începând cu ora 10.30″, spune asociația.

Precizăm că, azi președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu un grup de producători de cereale. Șefa statului a menționat că statul trebuie să fie alături de agricultori în această perioadă complicată și a accentuat sprijinul important acordat în ultimul an pentru sectorul agricol, inclusiv subvențiile de 1.9 miliarde de lei din acest an.

Șefa statului a precizat că subvențiile pentru gospodăriile agricole trebuie să rezulte în afaceri competitive, care contribuie la bugetul de stat și asigură locuri de muncă. Obiectivul fondului de subvenționare este de a ajuta agricultorii moldoveni să facă produse cu valoare adăugată înaltă, să aducă profit companiilor și să contribuie la dezvoltarea economică a întregii țări.

Președinta a menționat că problemele concrete trebuie rezolvate în colaborare cu Ministerul de profil și a îndemnat grupul de producători de cereale să continue discuțiile cu executivul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, protestul agricultorilor a început pe data de 22 noiembrie. Pe 23 noiembrie aceștia au ajuns în PMAN. Ulterior, tehnica agricolă a rămas parcată în Centrul Capitalei, iar fermierii au plecat acasă.

Anterior, Asociația Forța Fermierilor a cerut:

  1. Moratoriu imediat pentru 3 luni: Se propune oprirea calculării penalităților, executării silite și intentării proceselor de insolvență în raport cu agricultorii care au cel puțin 70% din culturile cerealiere și oleaginoase în structura terenurilor agricole.
  2. Comisie specială pe o perioadă de 2 luni: Se propune activarea unei comisii speciale cu reprezentanți ai autorităților și asociațiilor producătorilor agricoli pentru a examina dosarele fermierilor și a obliga Camera de Comerț și Industrie să elibereze avizele necesare restructurării datoriilor.
  1. Compensații din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii: Se propune acordarea a 50% din Fondul Național de Dezvoltare a agriculturii și mediului rural ca plăți directe pentru suprafețele de floare soarelui și porumb cultivate în anul 2023, cu scopul de a compensa pierderile fermierilor. Aceste plăți urmează să fie făcute exclusiv fermierilor micro, mici și mijlocii până la 1 martie 2024.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!