Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Fiodor Gagauz consideră că trecerea alegerilor din Autonomia Găgăuză sub controlul CEC contravine legislației

05 Iun. 2026, 15:08
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
05 Iun. 2026, 15:08 // Politica //  Realitatea.md

Politicianul Fiodor Gagauz consideră că deciziile de ieri aprobate de Comisia Electorală Centrală privind trecerea alegerilor din Autonomia Găgăuză sub controlul autorităților centrale contravine în mod direct Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei.

„Un alt aspect care ridică semne de întrebare este lipsa de transparență a acestui proces. Proiectul nu a fost publicat din timp, nu a fost supus consultărilor publice și nici până acum nu este disponibil pentru examinare. Probleme care vizează statutul autonomiei și atribuțiile acesteia sunt încercate să fie rezolvate cu ușile închise. Acest mod de acțiune nu are nimic în comun nici cu transparența, nici cu standardele europene”, spune Gagauz.

În opinia sa, problema alegerilor pentru Adunarea Populară a fost creată chiar de CEC atunci când a elaborat noua redacție a Codului Electoral.

„Comisia a ignorat în mod conștient contradicțiile dintre noul cod și legislația Găgăuziei, deși reprezentanții autonomiei au avertizat asupra consecințelor. Am vorbit despre aceste riscuri atât eu, cât și alți deputați ai legislaturii precedente. Atunci a fost pus în mișcare mecanismul unei viitoare crize, iar astăzi Găgăuziei i se cere să facă „compromisuri””, mai spune politicianul.

Ex-deputatul consideră că compromisurile sunt posibile atunci când părțile caută împreună o soluție.

„În acest caz însă, autoritățile centrale au creat mai întâi criza, iar acum încearcă să o folosească pentru a limita atribuțiile autonomiei. Cu atât mai mult cu cât asemenea decizii nu țin de competența CEC, ci de competența autorităților legislative de la Chișinău și Comrat. Totuși, așteptăm publicarea proiectului. Nu este exclus ca acestea să nu fie singurele surprize neplăcute”, conchide Gagauz.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!