Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Fiți atenți ce produse cumpărați pe caniculă! Specialiștii oferă recomandări, pentru a preveni intoxicațiile

13 Iul. 2023, 16:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
13 Iul. 2023, 16:19 // Societate //  Victoria Laur

Pentru a preveni intoxicațiile în perioada caniculei, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează consumatorii asupra riscurilor, dacă vor consuma produse alterate. Populația este îndemnată să nu cumpere alimente din locuri neautorizate.

„Soarele, canicula şi alimentele perisabile reprezintă una dintre cele mai periculoase combinații în această perioadă. Băuturile şi mâncarea alterate, alături de fructele şi legumele insuficient spălate, lactatele, carnea, peștele și ouăle, pot provoca toxiinfecții alimentare, ale căror simptome se resimt la câteva ore de la consum”, notează specialiștii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru a evita situațiile în care, pot fi achiziționate  produse neconforme, ce pot pune în pericol viața și sănătate, se recomandă:

  • verificați în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect);
  • dacă ambalajul este bombat, prezintă deformări, atunci produsul nu mai prezintă deplină siguranță pentru consumator;
  • verificați dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales (temperatura menționată de producător pe eticheta ce însoțește produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare);
  • nu recongelarăți un produs alimentar după ce acesta a fost decongelat, dacă producătorul interzice această acțiune (prin menționare pe etichetă);
  • perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare de lichide, însă acestea nu trebuie să fie expuse direct la razele solare;
  • legumele și fructele comercializate în cadrul piețelor, în spații deschise, neautorizate, unde temperatura mediului ambiant foarte ridicată afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdețurilor etc);
  • nu cumpărați alimente din locuri neautorizate, de exemplu lactate, oua, mezeluri;
  • verificați minuțios termenul de valabilitate a produselor;
  • la cumpărarea produselor alimentare păstrați bonul fiscal, pentru a putea proba, în cazul în care doriți să reclamați un produs neconform.

Specialiștii mai recomandă consumatorilor să nu păstreze alimentele în mijloacele de transport timp îndelungat. După achiziționare, să încerce să depoziteze cât mai repede produsele ușor-alterabile în frigider.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!